11 | octombrie | 2018 | Informatii si mesaje

„Îmi doresc o biserica săracă, pentru săraci” – a spus papa Francisc imediat după alegerea sa

Incă o dată, simbolul ales de Francisc pentru Liturghia de deschidere a Sinodului 2018, este un oribil Crozier (Ferula) hulitor, sacrilegiu și profan simbol macabru, fără crucea Domnului nostru Isus Cristos. Cele mai multe dintre ferulele actualului episcop al Romei sunt in același mod: aparente crucifixe , fără imaginea Domnului nostru Isus Cristos, cu un evident simbolism ocult.
Dezmembrarea Sanctuarului Sacru
„Simt în jur inovatori care vor să dezmembreze Sfântul Sanctuar, să distrugă flacăra universală a Bisericii, să respingă ornamentele ei; să o facă să simtă remușcări pentru trecutul ei eroic! Ei bine, eu sunt convins că Biserica lui Petru trebuie să-si asume trecutul, sau altfel isi va săpa propriul mormânt (…) Va veni o zi când lumea civilizată îl va nega pe Dumnezeu ei, iar Biserica se va îndoi cum s-a îndoit Petru. Va fi tentata [lumea] să creadă că omul a devenit Dumnezeu, că Fiul Său este doar un simbol, o filosofie ca multe altele, iar in biserici creștinii vor căuta în zadar lampa roșie unde Dumnezeu ii așteaptă, ca păcătoasa care a strigat înaintea mormântului gol: unde l-au pus? „. Astfel spunea Papa Pius al XII-lea, care a condamnat crucifixele care prezintă un Cristos înviat (numite Resurrexifix):
„… cineva s-a îndepărtat de calea cea dreaptă, dacă va comanda un crucifix proiectat astfel încât trupul Răscumpărătorului divin sa nu arate nici o urmă a crudelor sale suferințe.”
Pe 13 noiembrie 1964, Paul VI, în prezența a 2.000 de episcopi, a depus definitiv Tiara pe altar. Cu acest gest, Paul al VI-lea a respins cele trei puteri papale, simbolizate astfel, cu un gest care aproape semnifica faptul ca el nu voia să guverneze Biserica.

Ulterior a fost modificată Sfânta Jertfă a Liturghiei, prin constituția apostolică „Missale Romanum“. Cel care care a promulgat și supervizat elaborarea Novus Ordo Missae (NOM) a fost Papa Paul al VI-lea, dar compoziția ritului nu a fost lucrata direct de Papa, ci de un grup condus de preotul francmason Annibale Bugnini, autorul principal al NOM.
El însuși a recunoscut că N.O.M este o adevărată ruptură cu trecutul.
Și imediat, toată dezmembrarea a venit ca o tornada. S-a născut Biserica miserabilistă.
Când a renunțat la utilizarea Tiarei, Paul al VI-lea a spus că este necesar ca Biserica Catolică sa-si abandoneze simbolurile de sacralitate ca nu să șocheze oamenii. El a sugerat că Cetatea Vaticanului, cu magnifica Bazilica Sf. Petru, cu istoria de neprețuit, cu palatele sale extraordinare și inestimabilele opere de artă, ar trebui să fie abandonate. De fapt, Montini a spus Papa ar trebui să părăsească Vaticanul, împreună cu cei care-l locuiesc, și ar trebui să meargă pentru un timp cu seminariștii lui, cu oamenii săi în San Juan de Letran … In San Juan, catedrala sa, ar trebui să inaugureze un nou mod de a conduce Biserica în felul lui Peter, care era sărac.
După Vatican II și desființarea vechii Liturghii, tot clerul progresist a condamnat folosirea de cruci prețioase: „cheltuiesc milioane pentru a obține simbolul sacru al creștinismului și, în același timp, uita, într-un mod nu foarte creștin , că mulți suferă de foame în lume.”
Timpul potirelor de aur greu si al crucilor împodobite cu pietre prețioase si diamante se terminase.
Într-adevăr, după cum a menționat Plinio Correa de Oliveira, Biserica săracă a fost, de asemenea, idealul lui Iuda Iscarioteanul, care, atunci când a văzut pe Sf. Maria Magdalena ca spăla picioarele Domnului nostru cu un ulei scump, a propus să fie vândut acesta pentru a face bani pentru cei săraci. Era într-adevăr o iubire pentru săraci?
Cu toate acestea, Domnul nostru l- a respins pe Iuda, spunând că cei săraci vor fi mereu cu noi și a apărat poziția Mariei Magdalena.
Modernismul consideră sărăcia ca un fel de ideal, sa-l numim mizerabilism sau Biserica mizerabilista, conform căruia Biserica lui Cristos este Biserica celor săraci, o biserică făcută pentru cei săraci, pe care fastul și solemnitatea noastră ii ofensează.

Punctul central al teologiei eliberării a fost și este zeificarea celor săraci. Conceptul marxist al teologiei eliberării vede în „sărac” adevăratul „mesia” și „răscumpărătorul” omenirii. Crucifixul care însoțește acest text este în întregime în conformitate cu această concepție.
„Misterul Urâciunii Care Pustiește este ura fata de Dumnezeu și venerarea omului” „Isus Cristos urăște luxul. Biserica trebuie să fie umila” – este mentalitatea lui Iuda Iscarioteanul care gândește că ceva ce săracii nu pot avea, nimeni nu ar trebui să aibă, nici măcar Dumnezeu. Este egalitarism în cel mai monstruos aspect, deoarece dincolo de egalitate între săraci și bogați, cere egalitate între săraci și Dumnezeu, iar acest lucru este diabolic, pentru că Dumnezeu este infinit mai mare decât toți oamenii , bogați sau săraci.

Așadar, modul de gândire al progresiștilor este același cu cel al lui Iuda Iscarioteanul; am văzut experiențe de acest gen – Sfânta Euharistie in vase comune sau pahare de plastic, nu există „temple” iar Liturghia poate fi sărbătorită oriunde, în case particulare, într-o sală de dans. „Oricum … Dumnezeu este pretutindeni”. Aceasta este deosebirea fata de ceea ce s-a întâmplat cu secole în urmă cu acele biserici mari , impresionante, care au constituit un semn al primatului lui Dumnezeu asupra lumii.

„Această gândire asupra Bisericii va conduce la auto-distrugerea Bisericii Catolice, lipsita de tot prestigiul pe care-l merită, pentru a îndepărta din ochii poporului credința care ne face să acordam Bisericii toate onorurile. Eliminam toate tipurile de artă și frumusețe, nu numai din Biserica, ci și din viața sociala, ceea ce echivalează cu reducerea societății la stadiul de sălbăticie – acestea sunt roade ale comunismului în Biserica.

Teologia eliberării nu a eliberat pe nimeni de sărăcie, a îndepărtat oamenii de credință și l-a hulit pe Dumnezeu.