Se pare că încep să umble la textul Liturghiei

Se pare că încep să umble la textul Liturghiei … uitați-vă cât de perfid o fac

Știre: „Adunarea Generală a Conferinței Episcopale Italiene a aprobat traducerea în italiană a celei de-a treia ediții a Misalului Roman … episcopii și experții au lucrat la îmbunătățirea textului din punct de vedere teologic, pastoral și stilistic. Textul, cu noua versiune a rugăciunii „Tatăl nostru” („nu ne lăsa în ispită”) și „Mărire” („pace pe pământ oamenilor, iubiți de Dumnezeu”), va fi supus atenției Sfântului Scaun.”

1. Schimbarea din ”Tatăl nostru”

O postare de pe internet ne oferă o explicație foarte bună asupra înșelăciunii din spatele schimbării rugăciunii ”Tatăl nostru”:

Diavolul,  în lucrarea sa,  este întotdeauna viclean, el acționează mascat. În cazul în care intenționează să atingă un obiectiv, el începe cu o acțiune subtilă, aparent de mică valoare, ce pare ineficientă, neproductivă, zadarnică, dar care în realitate conține de fapt destulă otravă pentru a da deoparte mai întâi harul lui Dumnezeu și apoi a distruge definitiv. Cu cuvintele „nu ne duce în ispită”, creștinul Îi cere Tatălui să nu-l supună încercărilor, în care să cedeze ușor. Această rugăciune a fost dată omenirii de către Fiul lui Dumnezeu, care este Dumnezeu Însuși, clar și eficient pentru toți creștinii, de două mii de ani, de la Părinții Bisericii la recenții sfinți ca Padre Pio. Formularea originală, valabilă până astăzi, presupune în mod corect că fiecare eveniment este sub controlul lui Dumnezeu, în mâinile Sale, și nu lăsat la voia liberă a diavolului. Se știe povestea lui Iob/Iov, care a fost supus în mod repetat încercărilor diavolului ca să i se testeze credința. Pentru fiecare încercare, diavolul s-a prezentat la Dumnezeu pentru a-i cere permisiunea să-l ispitească pe Iob. Numai după ce obținea permisiunea lui Dumnezeu, putea diavolul să-l încerce pe Iob. Dumnezeu a consimțit acest lucru pentru a obține mai multe roade. („Orice mlădiţă care este în mine, şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod.”-Ioan15,2;  ”Domnul i-a zis lui Satana: Iată, tot ceea ce are el (Iob) este în mâna ta! Numai spre el să nu-ţi întinzi mâna!”; diavolul l-a încercat, însă ”În toate acestea, Iob nu a păcătuit şi nu a făcut [nimic] dezgustător faţă de Dumnezeu.”-Iob1;2,22) Bergoglio, cu această schimbare (a rugăciunii), s-a pus în locul lui Dumnezeu, însă el nu a făcut-o pentru propriul său capriciu. În spatele acestei schimbări se află o înșelăciune teribilă care otrăvește conștiința creștinilor.  De fapt, schimbarea bimilenarei rugăciuni „Tatăl nostru“, doar aparent pare făcută pentru a corecta chestiuni de traducere sau interpretare, căci ea aduce o schimbare substanțială a viziunii pe care o are creștinul asupra lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă în mod natural și într-un mod subtil, fără ca credincioșii să aibă o percepție clară. Capcana este că creștinii spunând noua versiune a rugăciunii „Tatăl nostru“ asimilează  în conștiința lor imaginea unui Dumnezeu leneș care lasă diavolului libertatea de a tortura oamenii în încercări, indiferent de consecințele finale. Deci,  Dumnezeu nu mai este Atotputernic, ci se limitează să aleagă dacă să asculte sau nu credinciosul care Îl roagă să nu-l lase/abandoneze ispitei diavolului. Puterea lui Dumnezeu este prin urmare limitată, în timp ce puterea diavolului este mărită.

2. Schimbarea din ”Gloria in excelsis Deo”

Acum, în textul liturghiei, e aşa: „Mărire în Cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”, care se va schimba, cu acordul lui Bergoglio, în ”pace pe pământ oamenilor, iubiți de Dumnezeu”.

„Din întâlnirea dintre mizeria umană și milostivirea divină ia viață recunoștința exprimată în „Mărire”, „un imn foarte vechi și venerabil cu care Biserica, adunată în Duhul Sfânt, îl glorifică și-l imploră pe Dumnezeu Tatăl și pe Miel” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 53).

Începutul acestui imn – „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință” – reia cântul îngerilor la nașterea lui Isus în Betleem, veste bucuroasă a îmbrățișării dintre cer și pământ, vezi Luca 2; 13-14.(2)

În Biblia ortodoxă la Luca 2, 13-14, zice așa:

”Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”

Varianta greacă, latină, maghiară, română, franceză, engleză, a imnului ce face parte din liturghie, cunoscut și ca Doxologia mare, spune la fel:
Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus bonae voluntatis.

DICSŐSÉG a magasságban Istennek! És a földön békesség a jóakaratú embereknek!

Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă. (catolic)

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (ortodox)

Gloire à Dieu dans les lieus très hauts, et paix sur la terre, bienveillance parmi les hommes.

Glory to God in the highest and on earth peace, goodwill to all people.

Totuși, în traducerea nouă (!) rom-cat a Bibliei, în limba română, găsim la Luca 2, 13-14 așa:

Dintr-odată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”

La fel găsim în versiunile noi (revizuite, retraduse) în limbile engleză, franceză…

Oare de ce și de unde vine schimbarea? Întrebarea rămâne deocamdată deschisă…

Am fost avertizați că:

Va trebui să mă cinstiți în secret deoarece sub domnia Falsului Profet Liturghia se va schimba, devenind de nerecunoscut. MDM-15 aprilie 2012

Adevărul nu mai înseamnă Adevăr, pentru că mulți răspândesc minciuni, exagerează și nu își dau seama cât de ușor poate fi manipulat Adevărul. Pentru că el va fi răstălmăcit în mod subtil, mulți nu vor observa schimbările care nu respectă Adevărul. Minciunile vor lua locul Adevărului, vor diviza rasa umană și vor crea separarea de Dumnezeu, și acest lucru vă va duce la pieire. MDM-02 noiembrie 2013

Ei nu îl vor sluji pe Fiul Meu, și vor schimba multe doctrine și legi în cadrul Bisericii. Ei vor înfăptui aceste schimbări atât de repede prin intermediul a numeroase texte noi, liturghiere și scrisori, încât vă veți da seama atunci că a fost nevoie de ani buni pentru a pregăti astfel de lucrări. MDM-01 ianuarie 2014

Acum fiți atenți la schimbări și veți vedea cum se strecoară în propriile voastre comunități. La început, unele dintre aceste ajustări nu vor părea să constituie vreo problemă. Însă cu trecerea timpului, anumite modificări vor fi impuse, iar voi veți fi siliți să înghițiți minciuni. Minciunile vor veni de la satana și vor fi îmbrăcate în blană de oaie. MDM-13 septembrie 2011

surse:
(1) Conferința Episcopală Italiană a aprobat noua traducere a rugăciunii „Tatăl nostru” și „Mărire” | e-communio.ro (2) Sf. Liturghie: Mărire și rugăciunea zilei

Reclame

Comentarii închise la Se pare că încep să umble la textul Liturghiei

Din categoria Informatii

Un renumit teolog din Vatican cere examinarea validității demisiei Papei Benedict al XVI-lea

 de Debra Heine

Într-un interviu important, care a fost trecut cu vederea luna trecută, un teolog al Vaticanului a spus că, cu excepția cazului în care Papa Francisc se corectează și reafirmă învățătura Bisericii cu privire la morală, credință și sacramente, „apostazia se va adânci și schisma de facto se va lărgi”.
Pentru a face față crizei actuale, el a sugerat că o examinare a „validității juridice” a demisiei Papei Benedict al XVI-lea ar fi potrivită pentru a „depăși problemele care astăzi par a fi insurmontabile pentru noi.” Teologul Consultant al Congregației pentru Cauzele Sfinților a sugerat că un studiu ulterior al situației ar putea dezvălui că Francisc nu este și nu a fost niciodată un papă valid, ci este de fapt un antipapă care ar putea fi îndepărtat din papalitate, astfel anulându-se erorile sale „insurmontabile”.

Mons. Nicola Bux, fost consultant al Congregației pentru Doctrina Credinței sub Benedict al XVI-lea, a făcut aceste observații remarcabile într-un interviu amănunțit cu reporterul Vaticanului, Aldo Maria Valli, același reporter care l-a intervievat pe Arhiepiscopul Carlo Viganò înainte ca acesta să-l acuze pe Papa de mușamalizarea infracțiunilor sexuale clericale, într-o uimitoare scrisoare  de unsprezece pagini din august.

Scriind pe blogul său, reporterul de la National Catholic Register, Edward Pentin, spune că Bux a avertizat că actualul papă emite declarații care generează „erezii, schisme și controverse de diferite feluri” și că pontiful ar trebui să emită o profesiune de credință pentru a restabili unitatea în Biserică.
În interviul, publicat pe 13 octombrie, dar trecut cu vederea din cauza Sinodului Tineretului care a avut loc la Roma luna trecută, teologul Consultant al Congregației pentru Cauzele Sfinților a spus că „declarațiile eretice” despre căsătorie, viața morală și primirea sacramentelor sunt acum „în centrul unei dezbateri uriașe care devine din ce în ce mai pasionată pe zi ce trece”.
Mons. Bux a spus că originea multora dintre aceste învățături puse sub semnul întrebării  – evidențiate într-o corecție filială din 2017 și la o conferință de la Roma din aprilie privind confuzia doctrinară în Biserică – este exortația apostolică post-sinodală a Papei, Amoris Laetitia, însă de atunci chestiunea a devenit ”considerabil mai gravă și mai complicată”.
El a zis că acest fapt i-a determinat pe câțiva prelați de rang înalt, cum ar fi Cardinalul Walter Brandmüller, unul dintre cei patru cardinali care au semnat dubia în 2016, să reitereze un apel pentru o „profesiune de credință din partea Papei”.
Dar Msgr. Bux consideră că acest lucru ar fi dificil de realizat, având în vedere viziunea Papei asupra Bisericii ca o federație a comunităților ecleziale – ceea ce Msgr. Bux a descris ca fiind „ceva în genul comunităților protestante”.
Teologul a spus că, după ultimele două sinoade asupra familiei, învățătura despre credință și moralitate a devenit inconsecventă în ceea ce privește întrebarea dacă să se dea Sfânta Împărtășanie catolicilor divorțați și recăsătoriți.
„Nu este vorba despre câțiva episcopi și preoți de parohie, care se simt în mare încurcătură, din cauza unei situații pastorale instabile și confuze”, a spus el.
Mons. Bux a vorbit despre un fel de profesiune de credință – ca cea pe care Sfântul Paul al VI-lea a făcut-o în 1968, reafirmând ceea ce este catolic „în fața erorilor și ereziilor” apărute imediat după Conciliul Vatican II – care este cerută papei ca să remedieze situația.

 „Dacă acest lucru nu se întâmplă”, a avertizat el, „apostazia se va adânci și schisma de facto se va lărgi”.
Mons. Bux a spus că situația „a devenit și mai urgentă ca urmare a ultimelor modificări introduse de papă, cum ar fi cea referitoare la definirea „anti-evanghelism” a pedepsei cu moartea”.
„Și problemele, am spus, sunt demne de luat în seamă deoarece, ori admitem că Biserica a învățat o legitimare a ceva practic anti-evanghelic, timp de două mii de ani, ori trebuie să recunoaștem că papa Bergoglio a greșit, considerând a fi anti-evanghelic ceea ce, dimpotrivă, este cel puțin în mod abstract conform cu Apocalipsa”, a spus Bux. „Aceasta este o chestiune foarte sensibilă, dar mai devreme sau mai târziu el va trebui să îndrepte lucrurile și nu doar pentru pedeapsa cu moartea”.

Întrebat de Valli dacă acest lucru stabilește un precedent, pentru ca Papa să schimbe mai mult din Catehism dacă dorește, teologul a spus că aceasta este o „întrebare foarte tulburătoare” și că o altă „preocupare legitimă” este  păstrarea depozitului credinței (ferit) de „sensibilități incidentale ale societății de azi sau de mâine”.
Papa nu poate „impune propria sa opinie” asupra Bisericii, a subliniat Mons. Bux citându-l pe Joseph Ratzinger, pentru că în chestiuni de credință, morală și sacramente, Biserica poate „doar să consimtă la voința lui Cristos”.  Și  a spus că „multe puncte” în Amoris Laetitia sunt „greoaie și contradictorii” precum și contrare gândirii Sfântului Toma de Aquino, în ciuda îndemnului care afirmă altfel.

Mons. Bux s-a referit, de asemenea, la tendința papei de a tăcea în fața criticilor și refuzul lui de a se angaja în acuzațiile de erezie sau de apostazie, subliniind avertismentul Sf. Pius al X-lea în enciclica lui din 1907, Pascendi Dominici Gregis: a „nu mărturisi, niciodată, în mod clar propria erezie” este „comportamentul tipic al moderniștilor, pentru că astfel ei se pot ascunde în Biserică”.

Monseniorul a continuat să sugereze că, dacă va fi găsit vinovat de erezie, Papa Francisc ar putea fi scos din funcție.
„În decretul Gratian (par. I, paragraful 40, capitolul VI), există acest canon: „Nici un muritor nu va îndrăzni să vorbească despre vinovăția papei, deoarece, numit pentru a-i judeca pe toți, el nu trebuie judecat de nimeni, înafara cazului abaterii de la credință”, a spus el.
Mons. Bux a explicat că „distanțarea și abaterea de la credință se numește erezie” și „în cazul ereziei evidente, potrivit lui Robert Bellarmine, papa poate fi judecat”.
El a adăugat că „Papa este chemat de Domnul să răspândească credința catolică, dar pentru a face acest lucru trebuie să se dovedească a fi capabil să o apere”.

Valli l-a întrebat pe monsenior dacă voia să spună că un papă care a fost găsit a fi eretic „va înceta să fie papă și șeful corpului eclezial și își pierde toată jurisdicția”.
„Da, erezia afectează credința și statutul unui membru al Bisericii, care sunt rădăcina și fundamentul jurisdicției”, a răspuns Mons. Bux. „Toți credincioșii, inclusiv Papa, prin erezie se separă de unitatea Bisericii. Este bine cunoscut faptul că Papa este în același timp un membru și parte a Bisericii, deoarece ierarhia este în interiorul iar nu mai sus de Biserică, după cum se menționează în Lumen gentium (nr. 18).”
Mons. Bux a remarcat totuși că este dificil „să se identifice contururile exacte ale unei erezii” deoarece teologia „nu mai este fiabilă”, ci a devenit un „fel de arenă” în care „totul converge către opusul său”.
„Deci, un adevăr odată afirmat, va exista întotdeauna cineva dispus să apere exact opusul. După cum puteți vedea, există multe dificultăți practice, teologice și juridice la chestiunea judecării episcopului eretic”, se plânge teologul.

El a sugerat că, din punct de vedere practic, „ar fi mai ușor să examinăm și să studiem cu mai multă precizie chestiunea validității juridice a renunțării Papei Benedict al XVI-lea”, de exemplu examinând dacă este „totală sau parțială”. Mons. Bux a adăugat că „ideea unui fel de papalitate colegială mi se pare cu totul împotriva dictatului Evangheliei”.
Mons. Bux a subliniat că Isus nu a făcut, de fapt, tibi dabo claves [să dea cheile Cerului] lui Petru și lui Andrei, ci doar lui Petru!
„De aceea spun că poate un studiu aprofundat al renunțării ar putea fi mai util și profitabil, precum și mai de ajutor în depășirea problemelor care astăzi par a fi insurmontabile pentru noi”, a declarat teologul.

El l-a citat pe Saverio Gaeta – Fatima, spunând adevărul: „A fost scris:  Va veni și timpul celor mai dificile încercări pentru Biserică, cardinalii se vor opune cardinalilor și episcopii episcopilor. Satana se va așeza în mijlocul lor. De asemenea, în Roma vor fi mari schimbări”.

Mons. Bux a susținut că, sub pontificatul lui Francisc, este „palpabilă o mare schimbare” în biserică, împreună cu o intenție clară de a o „rupe cu pontificatele anterioare”.
„Această discontinuitate – o revoluție – generează erezii, schisme și controverse de diferite feluri, însă toate pot fi urmărite, mergând pe fir înapoi, până la păcat”, a spus el. Citândându-l pe părintele Bisericii din secolul al III-lea, Origen din Alexandria, el a adăugat: „Unde există păcat, acolo găsim multiplicate schisme, erezii, controverse. Unde domnește virtutea, acolo există unitate, există comuniune, mulțumită faptului că credincioșii au fost toți o inimă și un suflet”.

Ca o încurajare pentru credincioșii catolici, Msgr. Bux a citat cuvântul Sfântului Atanasie din Alexandria adresat creștinilor care au suferit sub arieni:
Rămâneți în afara locurilor de închinare, însă credința locuiește în voi. Să vedem: ce este mai important, locul sau credința? Adevărata credință, bineînțeles. Cine a pierdut și cine a câștigat în această luptă, cel care păstrează Scaunul sau respectă credința? Este adevărat că clădirile sunt bune, când credința apostolică vă este propovăduită; ei sunt sfinți dacă totul se întâmplă acolo într-un mod sfânt … Tu ești dintre cei fericiți, tu care rămâi în Biserică datorită credinței tale, care îți păstreazi temeliile puternice așa cum ți-au fost transmise prin tradiția apostolică. Și dacă o anume gelozie detestabilă încearcă să o scuture în diferite ocazii, nu reușește. Ei sunt cei care s-au despărțit de ea în criza actuală. Nimeni, niciodată, nu va birui împotriva credinței voastre, iubiți frați, și noi credem că Dumnezeu ne va face să ne întoarcem într-o zi în bisericile noastre. Cu cât sunt mai violenți în încercarea de a ocupa locurile de închinare, cu atât mai mult se separă de Biserică. Ei pretind că reprezintă Biserica, dar, în realitate, ei sunt aceia care, la rândul lor, sunt eliminați din ea și pleacă de pe drum.

Valli l-a întrebat pe Bux dacă erezia nu se referă doar la răspândirea doctrinelor false, ci și la „reducerea la tăcere a adevărului despre doctrină și morală”.
„Bineînțeles” a răspuns el. „În cazul în care nu există nici o doctrină, există probleme morale – așa cum vedem. Când Papa și Episcopii fac acest lucru, își folosesc oficiul pentru a distruge [doctrina].”
Citându-l pe Sfântul Augustin, el a spus: „ei urmăresc interesele lor, nu interesele lui Isus Cristos; ei proclamă cuvântul Său, dar răspândesc ideile lor”.

Citându-l pe Cardinalul Giacomo Biffi din Bologna, el a adăugat: „Numele lui Isus Cristos a devenit un pretext pentru a vorbi despre altceva: migrație, ecologie și așa mai departe, astfel încât nu mai suntem unanimi în vorbire (1 Corinteni 1:10) și Biserica este împărțită”.

Noted Vatican Theologian Calls For Examination of Validity of Pope Benedict’s XVI’s Resignation

Noted Vatican Theologian Calls For Examination of Validity of Pope Bened…
Could further study of the situation reveal that Francis is not a valid pope? 

Comentarii închise la Un renumit teolog din Vatican cere examinarea validității demisiei Papei Benedict al XVI-lea

Din categoria Informatii

Arhiepiscopul modernist îl „excomunică” pe părintele Alessandro Minutella

Modernistul și pro-homosexualul Arhiepiscop de Palermo, Corrado Lorefice, din Italia, l-a excomunicat pe preotul catolic Alessandro Minutella pentru „acuzații de erezie și schismă”, în 13 noiembrie.
Minutella a fost persecutat de Lorefice încă din 2015. El a spus, printre altele, că se opune „imposturii Bisericii false” a Papei Francisc. Lorefice este cunoscut pentru promovarea agresivă a agendei moderniste, în timp ce îi persecută pe catolicii. În aprilie 2016, el a mers călare pe bicicletă în catedrala sa, în timp ce era îmbrăcat în veșminte preoțești. El refuză să îl disciplineze pe propagandistul gay, părintele Fabrizio Fiorentino, care dorea moartea Cardinalului Angelo Bagnasco din Genova. Fiorentino pozează pe social media în haine strâmte, costum de baie, pe plaje scumpe și cu țigara în gură

Comentarii închise la Arhiepiscopul modernist îl „excomunică” pe părintele Alessandro Minutella

Din categoria Informatii

Papa Francisc și Isus despre adulter – comparație

La audiența generală de miercuri 31 oct., Papa Francisc a vorbit despre a șasea poruncă: „Să nu comiți adulter”. Probabil că, pentru a vorbi în spiritul Amoris Laetitia, el a definit adulterul foarte vag: „(Cine este adulterul, cel păcătos, cel necredincios?) Este o persoană imatură, care își păstrează pentru sine propria viață și interpretează situațiile în funcţie de propria bunăstare și satisfacție”. Dimpotrivă, Isus Cristos definește adulterul astfel: ”Oricine îşi lasă soţia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter; iar cine se căsătoreşte cu una lăsată de bărbat comite adulter.” (Luca 16:18)

Comentarii închise la Papa Francisc și Isus despre adulter – comparație

Din categoria Informatii

Liturghii gregoriene pentru cei decedati

Această practică străveche îi cinsteşte pe morţi 30 de zile consecutiv.

În secolul al şaselea, exista un călugăr pe nume Iustus care a murit la mănăstirea Sf. Andrei în Roma, mănăstire fondată de Grigore cel Mare. Grigore povesteşte în cartea sa intitulată Dialoguri, un eveniment miraculos legat de acest călugăr.

Îniţial, Grigore a început să se gândească la o cale de a-l ajuta pe călugărul decedat şi a-i grăbi calea către Rai.

„După ce Iustus a murit, am început să-l compătimesc şi să mă gândesc cum aş putea să îl ajut. Apoi l-am căutat pe Superiorul mănăstirii mele şi cu o inimă grea i-am vorbit aşa: E ceva vreme de când fratele nostru a plecat în chinurile purgatorului, de aceea trebuie să-i arătăm un pic de caritate şi să facem ceva ca să-i obţinem eliberarea: de aceea rog să se celebreze Sfânta Jertfă Liturgică pentru el timp de 30 de zile.”

Apoi Sf. Grigore povesteşte o viziune pe care unul dintre călugări a avut-o cu Iustus.

„Între timp, am avut alte treburi pe cap. Aşa că am uitat cum au trecut zilele. Într-o noapte, acelaşi călugăr decedat i-a apărut unui alt frate Copious, care, văzându-l în starea în care se afla l-a întrebat: Ce se întâmplă, frate? Şi ce mai e cu tine? La care el a răspuns: „Până acum am fost într-o situaţie rea, dar acum sunt bine; întrucât azi am primit comuniunea cu Dumnezeu.”

Călugării au numărat înapoi zilele. S-a dovedit că Justus a apărut după celebrarea celei de-a 30-a Litughii. De la această poveste s-a răspândit tradiţia care constă în celebrarea a 30 de Sfinte Litughii consecutive pentru a elibera un anumit suflet din Purgator.

Astăzi, această practică este numită „Liturghii Gregoriene”, amintind originea acesteia petrecută în timpul vieţii Sfântului Grigore cel Mare. Cu toate că cele mai multe parohii nu sunt în măsură să împlinească astfel de cereri, dar e posibil oferirea a  30 de Liturghii consecutive la diferite mănăstiri şi seminarii din întreaga lume.

Este o practică frumoasă,  care îi cinsteşte pe decedaţi cu cea mai mare rugăciune a tuturor timpurilor.

Traducere: I.B.T.

Sursa: https://aleteia.org/2018/11/07/what-are-gregorian-masses-for-the-dead/

Comentarii închise la Liturghii gregoriene pentru cei decedati

Din categoria Informatii

Viziunea din Knock, Irlanda și Cartea Adevărului

Câteva considerente despre conexiunea dintre viziunea din Knock, Irlanda și Cartea Adevărului

knock.png

În sanctuarul din Knock, în Irlanda, există o reprezentare a viziunii care a avut loc acolo in 1879. O fată, Mary Beirne   a avut o viziune și a alergat înapoi pentru a chema alte persoane care au venit și au văzut aceeași viziune. Ei au văzut exact ceea ce este reprezentat acum în biserica sanctuarului, iar viziunea a fost recunoscută de Biserica Catolică. Se poate vedea Sf. Iosif, Fecioara Maria in centru și la stânga ei este Ioan evanghelistul cu o carte in mâna. In lateral se poate vedea Mielul lui Dumnezeu pe altar, pe cruce, cu un grup de îngeri în jur. S-a sugerat că acea carte din mâna lui Ioan ar putea fi Biblia, dar aceasta nu ar fi caracteristica pentru evanghelist, deoarece toți sunt de acord că această reprezentare se referă la Apocalipsa Sf. Ioan. Deci este mult mai probabil, așa cum sugerează Fabio Visconti, ca aceasta carte din mana evanghelistului sa fie cartea menționată în Apocalipsa Sf. Ioan 10, 8-10, o carte pe care Ioan a luat-o de la înger și a trebuit să o mănânce: „8. Si glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou si mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisa din mana îngerului care sta in picioare pe mare si pe pământ! 9. M-am dus la înger si i-am cerut sa-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „și mănânc-o; ea iți va amari pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. 10. Am luat cărticica din mana îngerului si am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.“

În Cartea Adevărului, 5 martie 2012 se poate citi: „Trebuie să știi că Ioan a primit cartea nepecetluită – Cartea Adevărului – pentru ca lumea să-i audă conținutul acum în aceste timpuri. Această carte a fost dată lui nepecetluită pentru că Pecețile fuseseră deja deschise. Apoi ele au fost închise pentru a nu fi revelate decât la sfârșit. A sosit timpul ca tu să deschizi Cartea Adevărului, și să revelezi tuturor copiilor lui Dumnezeu cele cuprinse în ea, pentru a-și pregăti sufletele pentru viața cea veșnică. Cartea Adevărului îți este revelată ție, cel de-al șaptelea profet al timpurilor din urmă. Prin intermediul vocii tale, Adevărul va fi în sfârșit revelat iar misterele cuprinse în Cartea Apocalipsei vor fi prezentate unei lumi necredincioase. Dar lumea nu va mai fi necredincioasă pentru mult timp”

Aici Isus dezvăluie că acea carte pe care Ioan Evanghelistul a trebuit să o mănânce nu poate fi alta decât Cartea Adevărului.

Daca a trebuit să o mănânce înseamnă că acea carte trebuia păstrată sigilată până la sfârșitul timpului. Același lucru s-a întâmplat și cu Daniel în timpul său. „·  8 Eu am auzit, dar n-am înțeles și am zis: „Domnul meu, care va fi sfârșitul acestor lucruri?” ·  9 El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârșitului.” Daniel 12, 8-9.

Aceasta înseamnă că detaliile din Cartea Adevărului, de la Daniel la Ioan si de la Ioan la Maria Divinei Milostiviri sunt dezvăluite treptat, la timpul stabilit.

Cu Cartea Adevărului, dată Mariei Divinei Milostiviri, sunt dezvăluite toate detaliile profețiilor scrise în Apocalipsa Sf. Ioan, detalii pe care Ioan nu le-a știut la timpul sau.

Cartea a fost dulce în gură dar i-a amarat pântecele – asta înseamnă că Domnul anunță a Doua Sa Venire, dar evenimentele care vor duc la aceasta vor fi dezastruoase. (sau , conform explicației date de Însuși Domnul nostru Isus Cristos in mesajul dat MDM in 29 aprilie 2012 ;”Amar la gust, Adevărul provoacă teamă. Dar Adevărul, iubirea puternică pe care o nutrește Dumnezeu față de fiecare om de pe Pământ, e dulce pentru aceia care îl recunosc.”)

Viziunea este o alegorie care o reprezintă pe Regina Cerului împreună cu cei doi pe care Dumnezeu i-a ales să rămână cu ea și în această ultimă misiune a vremurilor noastre de pe urma, pentru a apăra Preasfânta Euharistie de urâciunea care pustiește, când jertfa necurmata va fi suprimata (Daniel 12,11) și în loc de Mielul lui Dumnezeu, fiara va fi înălțată pe altar.

Revelația din Knock din 1879, in care Sf. Iosif, Regina Cerului, Ioan Evanghelistul sunt împreună cu Mielul lui Dumnezeu și îngerii, a fost o previziune ca aceasta Carte a Adevărului cu conținutul ei despre a Doua Venire a lui Isus, și cu evenimentele ce se vor întâmpla înainte de aceasta, va fi data în Irlanda.

 (articol postat de Renato Ronco pe Vocatis)

Comentarii închise la Viziunea din Knock, Irlanda și Cartea Adevărului

Din categoria Informatii

Rezumat al schimbărilor de la Vatican II

În urma Conciliului Vatican II, în Biserică au fost implementate un număr fără precedent de modificări. Nu numai că a fost schimbat ritualul vechi al Liturghiei („pentru prima dată în istorie, a fost impusă credincioșilor o liturghie fabricată de om „), dar a existat și o nouă lege canonica, un nou catehism, noi rugăciuni / cântece, un nou calendar liturgic, o nouă traducere a bibliei, noi proceduri de canonizare, noi rituri pentru hirotonire și botez, noi proceduri de exorcizare, indulgențele au fost schimbate etc.

Deși nu toate modificările au fost autorizate sau solicitate de Vatican II, Conciliul Vatican II ar putea fi considerat un impuls pentru aceste schimbări. De fapt, nu numai practicile externe s-au schimbat de la acest consiliu revoluționar, ci s-a schimbat întreaga orientare a Bisericii . Modificările, deși nu revizuiesc dogmele infailibile – lucru care, desigur, este imposibil – au dat totuși impresia că Biserica s-a schimbat în întregime.

De fapt, unii s-au referit la Biserică după Conciliul Vatican II nu ca „Biserica Catolică”, ci ca „Biserica post-conciliară”. Această terminologie este interesantă mai ales în lumina faptului că unele documente postconciliare de la cele mai înalte niveluri ale Bisericii pot apărea ca și cum Biserica însăși a început cu Vatican II. După cum a afirmat Amerio, „Această convingere că o mare inovație a avut loc în Biserică, atestată de schimbarea universală a toate, de la idei si obiecte materiale până la terminologie, este de asemenea evidentă în referirea continuă la credința Conciliului Vatican II, în timp ce se abandonează referirea la credința catolică, care este credința tuturor conciliilor „. În orice caz, Biserica, după Consiliu, a prezentat în mod clar lumii o „nouă față” .

În ansamblu, este destul de clar că multe au fost pierdute de la Conciliul Vatican II. Catolicii erau uniți în credință și închinare, puteau merge oriunde în lume și se simțeau acasă la Liturghie, prelații urmau dreapta credință, preoții nu se temeau să vorbească despre păcat și iad și nu făceau experimente la liturghie, Preasfintele Taine erau tratate cu mare reverență, Binecuvântata noastră Mamă era venerată, catolicii ascultau de preoți, episcopi și papa, profesorii erau creștini, cărțile cu Imprimatur erau „sigure”, majoritatea catolicilor cunoșteau și își practicau credința, persoanele laice nu încercau sa uzurpe îndatoririle preoțești, disidenții erau pedepsiți, sentimentul păcatului era clar, oamenii credeau în diavol și știau că „întreaga lume este sub puterea celui rău” (1 Ioan 5:19), preoți erau disponibili, Liturghia – un sacrificiu solemn – era concentrată asupra lui Dumnezeu și nu era o ocazie pentru socializare, auto-afirmare sau divertisment, Liturghiile erau celebrate cu reverență si respect, nu erau manipulate și îngenuncherea pentru Domnul nostru era necesara, enoriașii erau îmbrăcați corespunzător , modest și aveau maniere, totul era ordonat și respectuos, frica de Domnul era încurajată și era primordial sa faci pe plac lui Dumnezeu, catolicii respingeau erorile protestante, erezia era anatemizată, bisericile erau frumoase, tabernacolele erau proeminente. O Liturghie Catolică era înălțătoare și era diferită de un serviciu protestant. Biserica nu era lumească. Ea era recunoscută a fi divină și nu putea fi schimbată pentru a conveni „majorității” (din cartea „Vatican II și Roadele lui”)

Mai jos este prezentat un scurt rezumat al schimbărilor ce au avut loc de la Conciliul Vatican II:     

Schimbarea indulgențelor    

Schimbarea binecuvântărilor     

Calendarul modificat     

O noua lege canonica    

Un nou Catehism     

Un nou  sistem educațional     

Modificări ale ordinelor religioase     

Reorganizarea Curiei Romane     

Răsturnarea regulilor în viața religioasă    

 Abolirea indexului cărților interzise (Index Librorum Prohibitorum)     

Eliminarea simbolurilor (scaun papal, tiara etc.)     

Mai puțin accent pe Binecuvântata Fecioara Maria     

Mai puțin accent pe sfinți     

Lucrări de artă modificate     

Eliminarea și distrugerea unor neprețuite lucrări de artă existente     

Muzică modificată     

Breviarul  modificat   

Rozarul modificat

Schimbarea rugăciunilor

Schimbarea orientării preoților (de exemplu „de la spiritual la psihiatru”, „de la teolog la psihologic”)

Cateheza schimbată – Este bine cunoscut faptul că unele cateheze populare sunt de fapt contrare credinței catolice perene. Părinții au fost chiar nevoiți să-și îndepărteze copiii din școlile „catolice” pentru a-i proteja de învățăturile false / periculoase (inclusiv educația sexuală inadecvată).

Adoptarea colegialității – Această practică tinde să slăbească autoritatea papală, precum și autoritatea episcopilor individuali. După cum afirmă Amerio, „slăbirea unei autorități papale unificatoare a început instituțional prin transferul în 1966 către episcopii locali a unor facultăți rezervate anterior Sfântului Scaun … Puterea de legiferare a episcopilor a fost ulterior mărită, contracția jurisdicției romane și a primit un statut definitiv în noul Cod al dreptului canonic „. De asemenea, odată cu colegialitatea, se pare că episcopii „suferă de fapt o pierdere a controlului”, deoarece tind să renunțe la autoritatea lor in favoarea consiliile locale sau naționale.

Creșterea gradului de încredere în „experții” laici

Creșterea gradului de conformitate cu lumea

Folosirea „Medicamentului Milostivirii” mai degrabă decât a Autorității / Corecției

Aparenta schimbare de accent de la adevăr la libertate – Contrar obișnuinței de lungă durată de a lupta împotriva erorilor și ereziei, acum se pare că eroarea și erezia nu mai sunt „mare lucru”.

Aparentă uitare a misiunii adevărate a Bisericii de a salva păcătoșii de la iad

Aparenta schimbare de la Adevăr la Subiectivism

Aparenta schimbare de la „Certitudinea Adevărului” la „Căutarea Adevărului”

„Concentrarea pe Unitate în detrimentul Adevărului”

Renunțarea la sezoanele liturgice (de exemplu, Septuagesima)

Eliminarea Zilelor Cenușii (Ember days)

Eliminarea Zilelor de Rogațiune („care datează cel puțin din anii 400 și 500 și la care si sfinții au participat”)

Reducerea / Eliminarea Octavelor și Vigiliilor

Schimbarea reglementarilor abstinenței de vineri

Eliminarea perioadei pregătitoare înaintea postului

Relaxarea penitenței în Postul Mare – „Respectarea Postului Mare este simbolul războiului creștin. Prin el dovedim că nu suntem dușmani ai crucii lui Cristos. Prin el evităm durerea dreptății divine. Prin el câștigam putere asupra principelui întunericului, pentru că el ne protejează prin ajutor cerească. Dacă omenirea va deveni reținută în respectarea Postului, ar fi o degradare a gloriei lui Dumnezeu, o rușine pentru religia catolică și un pericol pentru sufletele creștine. De asemenea nu se poate pune la îndoială că o astfel de neglijență va deveni sursa de suferință a lumii, sursa calamităților publice, sursa lamentărilor private „. (Papa Benedict al XIV-lea, 1741 A.D.)

Zile de post reduse

Accent redus asupra penitenței și mortificării / cvasi-eliminarea zilelor de penitenta – „… o lucrare privată de devotament nu are nici meritul, nici eficacitatea uneia care se face în compania Bisericii și în comuniune cu actul ei public; Biserica, mireasă a lui Cristos, comunică o valoare și o putere excepțională pentru lucrările de penitență făcute, în numele ei, în unitatea corpului ei social: Sf. Leo cel Mare pune accent foarte puternic pe acest principiu fundamental al virtuții creștine. Insistând asupra lui în predicile pe care le-a propovăduit credincioșilor de la Roma cu prilejul acestei perioade de post [Zilele Cenușii din septembrie], care a fost numită apoi Sărbătoarea celei de-a șaptea luni. „Deși, spune el,” este legitim pentru fiecare din noi să-si pedepsească trupul cu anumite pedepse impuse de sine și să restrângă, cu mai multă sau mai puțină gravitate, concupiscențele cărnii care se războiesc împotriva spiritului, totuși este nevoie ca, în anumite zile, să fie celebrat un post general. Devoțiunea este cu atât mai eficace și mai sfântă când întreaga biserică este angajată în lucrări de evlavie, intr-un singur spirit și suflet.” (Anul liturgic)

Aparenta uitare a faptului că suntem o biserica militanta – „Auzim de un popor al lui Dumnezeu in marș, o Biserică pelerină – o Biserică care nu mai este Militantă împotriva puterilor întunericului, ci una care, după ce și-a pierdut legătura cu veșnicia, mărșăluiește spre viitor conceput în termeni pur temporali. ” (Cardinalii Ottaviani & Bacci)

Aparenta distanțare a Bisericii de Calvar – Potrivit Cardinalului Wyszynski, „biserica [post-conciliară] se distanțează în mod apreciabil de evenimentul Calvarului”.

Introducerea schimbării constante / pierderea stabilității – „Biserica a pierdut simțul stabilității.” Înainte de Vatican II a existat o mare stabilitate. Cei care au căutat schimbarea au fost priviți cu suspiciune. Acum, s-a modificat psihologia pentru a accepta schimbarea. ” Acum pare că aproape nimic nu este ferit de schimbare.

Modificarea accentului – in contrast cu Sfânta Scriptură, care spune despre dragostea și mila lui Dumnezeu dar adesea detaliază pedepsele riguroase pentru neascultarea față de Dumnezeu, Biserica post-conciliară tinde să se concentreze mai degrabă pe iubire și milă. După cum ne amintește Catehismul din Baltimore, „uitarea justiției lui Dumnezeu ne va conduce la păcatul mândriei”.

Modificări de ritual care determină o pierdere pe scara largă a reverenței și a solemnității, incidente frecvente de abuz liturgic, sacrilegii și profanării

Tolerarea libertății nejustificate

Refuzul aparent al păstorilor de a acționa ca atare – „Episcopii și alte persoane consacrate ar trebui să-și amintească că sunt păstori … și că trebuie să își conducă turma astfel încât să nu domine asupra lor, ci să îi iubească ca fii și frați; ei trebuie sa-i îndemne prin predica si prin admonestare, ca sa-i descurajeze de a face rău, pentru a nu fi obligați să le administreze pedeapsa cuvenită după ce au fost săvârșite greșelile „. (Conciliul din Trent)

Aparenta uitare din partea preoților că misiunea lor principala este salvarea sufletelor – „Acum preoții par sa creadă ca slujba lor este să ne facă să ne simțim mai bine in noi înșine sau să acționeze ca psihiatri”

Distorsiunea / coruperea frecventă a Conceptului de Iubire / Caritate

Percepția aparent schimbată asupra pedepsei cu moartea –Contrar a ceea ce a fost întotdeauna predat de Biserică, Biserica post-conciliară pare să condamne pedeapsa cu moartea chiar și pentru cei vinovați de crime grave. Totuși, așa cum afirmă Catehismul Conciliului din Trent, „Un alt tip de ucidere legală aparține autorităților civile cărora le este încredințată puterea asupra vieții și a morții, pe care ei, prin exercitare legală și judicioasă [a puterii], ei îi pedepsesc pe vinovați și îi protejează pe cei nevinovați. Utilizarea justă a acestei puteri, departe de a implica infractiunea de crimă, este un act de ascultare supremă față de această Poruncă [Cinci] care interzice uciderea. Scopul poruncii [a cincea] este păstrarea și securitatea vieții umane. Acum, pedepsele date de autoritatea civilă, care este răzbunătorul legitim al crimei, tind în mod natural catre acest scop, deoarece acestea dau siguranța vieții prin reprimarea nedreptăților și violenței. De aceea sunt si aceste cuvinte ale lui David: Dimineața am omorât pe toți cei răi din țara aceasta, ca să pot nimici pe toți lucrătorii fărădelegii din cetatea Domnului. ”

Modificarea tratamentului în ceea ce-i privește pe cei care se sinucid – De la Conciliul Vatican II, este subînțeles pe scara larga că persoanele care își iau viața nu sunt responsabile pentru acțiunile lor. În timp ce acest lucru poate face ca supraviețuitorii să se simtă mai bine, el arată o mare uitare că o astfel de acțiune este în mod obiectiv un păcat grav împotriva lui Dumnezeu (luarea ilegală a unei vieți, păcatul disperării etc.). De asemenea, el tinde să ignore faptul că Biserica susține că cel care se face vinovat de un păcat de moarte de care nu s-a căit va suferi damnarea veșnică. În plus, nu descurajează pe alții să facă o acțiune care să ducă la ruina lor veșnică.

Creșterea democrației în Biserică – Notați, bineînțeles, că democrația este contrară naturii ierarhice a Bisericii, așa cum este ea stabilită de Cristos

Schimbarea accentului de pe Adevăr pe Sentiment

Aparenta schimbare a Certitudinii cu Relativismul

Noile traduceri ale Bibliei – Au fost aprobate noi traduceri ale Sfintei Scripturi care „dau multă mulțumire dușmanilor Bisericii”. În plus față de diluarea pasajelor legate de Binecuvântata Fecioara Maria, traducerile noi pot fi, de asemenea, criticate pentru anumite note de subsol, titluri, opțiuni de traducere discutabile, limbaj inclusiv, „tendințe heterodoxe”, „imprecizie lingvistică” etc. De fapt, într-o traducere bine-cunoscută si larg răspândită, cuvântul „iad” este complet exclus.

Arhitectura schimbată – Spre deosebire de splendoarea templului lui Solomon și de bisericile catolice frumoase, sfinte și inspiratoare din trecut, multe biserici moderne sunt simple, funcționale, goale și chiar urâte. Înainte, au dat slava lui Dumnezeu și „au instruit și au ridicat inima și mintea la Dumnezeu”. În zilele noastre, bisericile tind să fie egalitare și adesea nu reușesc să obțină ridicarea inimii și a minții spre Dumnezeu.

Schimbarea de la Responsabilitatea individuală la Responsabilitatea comunității / Cvasi- eliminarea Responsabilității personale

Mai puțin accent pe meritul și necesitatea Suferinței

Noi proceduri de canonizare – Numeroasele schimbări au dus la un număr fără precedent de canonizări și au condus, de asemenea, pe unii dintre credincioși să-și exprime preocuparea asupra diferitelor aspecte ale noilor proceduri [de ex. eliminarea „avocatului diavolului”, reducerea perioadei de așteptare (permițând desfășurarea procesului în timp ce „emoțiile sunt mari”), slăbirea procedurilor, reducerea numărului miracolelor cerute, dubii asupra conflictelor de interese, dubii legate de eliminarea martorilor nefavorabili considerați „necorespunzători”, dubii legate de „corectitudinea politică” în procesul canonizării, dubii că procesul poate ca nu împiedica erorile factuale, îngrijorarea că procesul a devenit politizat (de exemplu, folosind canonizarea pentru a avansa anumite cauze) în acest proces, îngrijorări pentru pierderea încrederii in acest proces, îngrijorări cu privire la rolul redus al papei și chiar unele îngrijorări cu privire la natura infailibilă a canonizărilor etc.]

Modificarea Devotiunilor față de Binecuvântata Fecioara Maria și Sfinții

Modificări care dau impresia că tradițiile și dogmele pot fi deschise compromisului

Unitatea înlocuită de  „Căutarea unității”

Trecerea de la „una adevărată biserică” la o religie aproape universală

Creșterea preocupării pentru opinia publică

Aparenta reprimare a autorității în favoarea unei „dorințe de a place”

Vocabularul / Terminologia modificată (adesea ambiguă, mai puțin precisă) – De exemplu, in loc să se refere la Biserică ca Biserică Catolică sau Catolica catolicilor, sunt menționați prin termenul generic „Poporul lui Dumnezeu”.

Frecventa cedare în fața presiunii

Teologi/prelați heterodocși tolerați in mod frecvent  – „Este un timp mizerabil când profesia catolică a unui om nu este o garanție pentru dreapta sa credință, și când un învățător al religiei poate fi din sfera Bisericii, dar în afara credinței ei”. (Cardinalul Newman)

Accent exagerat pe Demnitatea Umană

Lipsa largă de conștientizare a păcătoșeniei proprii

Uitarea aparenta a Realității Răului

Tolerarea acțiunilor care tind să amenințe indisolubilitatea căsătoriei (de exemplu, un număr fără precedent de anulari )

Reducerea Cererilor către catolici – „Relaxarea regulilor indica faptul că sarcinile pot fi eliminate atunci când se dovedesc dificile, ea duce si la relaxarea voinței și nu oferă nici o analizare a impulsurilor naturale”. Potrivit Cardinalului Wyszynski, „[Biserica post-conciliară] își reduce cererile și nu mai rezolvă problemele în conformitate cu voința lui Dumnezeu, ci în concordanță cu capacitățile naturale ale omului”.

Liturghii revoluționare noi, protestantizate – „Cu tot respectul, unele biserici catolice au devenit biserici protestante sau săli comunitare”. (Cardinalii Ottaviani si Bacci au afirmat chiar că „Pentru a pregăti un studiu complet al tuturor capcanelor, pericolelor și elementelor psihologic și spiritual distructive pe care noul rit le conține, fie în texte, rubrici, fie în instrucțiuni, ar presupune o acțiune foarte vastă. ”

Modificarea ritualului de hirotonire – Potrivit lui Davies, ritualul de hirotonire „a fost protestantizat chiar mai mult decât Noua Liturghie”. El spune că „fiecare rugăciune din ritualul tradițional care menționa in mod specific rolul esențial al unui preot ca om rânduit să ofere jertfa de împăcare pentru cei vii și pentru cei morți, a fost înlăturat. În cele mai multe cazuri acestea erau chiar rugăciunile eliminate de reformatorii protestanți, sau unde nu sunt exact aceleași, exista niște paralele clare „.

Schimbarea botezului – Potrivit lui Fr. Gabriele Amorth, șeful exorciștilor din Roma: „ritualul botezului pentru copii a fost, de asemenea, stricat. A fost revizuit atât de drastic încât exorcismul împotriva lui Satana a fost practic eliminat. Acesta a avut întotdeauna o importanță deosebită pentru Biserică, atât de mare încât se numește „mica exorcizare”. Chiar [Papa], Paul al VI-lea a protestat public împotriva acestui nou rit. ”

Rituri schimbate pentru celelalte sacramente – Multe dintre aceste schimbări au fost drastice.

Eliminarea Rugăciunilor Sacrificiale explicite din Liturghie – Această schimbare este destul de problematică, deoarece merge in paralel cu schimbările făcute de reformatorii protestanți din secolul al XVI-lea.

Modificarea Lecturilor de la Liturghie.

Modificarea Ciclului Lecturilor de la Liturghie– Noua secvență se bazează pe un ciclu de citire de 2-3 ani, nu pe un ciclu de un an (ceea ce înseamnă că aceleași citiri pot dura până la trei ani pentru a reapărea, reducând astfel procentul de reamintire a celor citite).

Schimbarea Rugăciunilor de la Liturghie.

Abolirea veșmintelor negre

Pierderea ordinelor minore [Nota: comunitățile tradiționale pot încă folosi ordinele minore.]

Introducerea liturghiei audibile.

Altarele modificate – Altarele din marmură au fost înlocuite cu mese din lemn

„Retrogradarea” Altarului – Altarul, care îl reprezintă pe Cristos, în multe biserici noi (sau „renovate”), nu mai este înălțat deasupra laicilor, ci poate fi acum la același nivel  – sau chiar mai jos – decât laicii

„Retrogradarea” tabernacolului – In multe cazuri, tabernacolul a fost scos din altar și chiar a fost mutat în afara bisericii (de exemplu, într-o capelă). După cum a spus Papa Pius al XII-lea, „separarea Tabernacolului de altar este echivalentă cu separarea a două lucruri care, prin însăși natura lor, trebuie să rămână împreună”.

Comuniunea sub ambele specii – Această practică a dus la profanare, sacrilegiu și estomparea distincției dintre preot și laici. Această practică a fost „introdusă ilegal și ca o rebeliune împotriva autorității”.

Introducerea limbajului vernacular – Odată cu adoptarea vernacularului, Biserica pierde controlul, își pierde universalitatea, schimbând rugăciunile ei spuse „cu o singură voce”, cu unele care seamănă mai degrabă cu „Turnul lui Babel”. Nu doar că Biserica trebuie să piardă timp, bani și efort cu traducerile – care s-au dovedit a fi eronate – ci si doctrina a suferit din cauza lipsei de măsuri de protecție. „Referitor la folosirea vernacularului în rugăciunile liturgice – falsă, grăbită, deranjând ordinea prescrisă de celebrare a misterelor și ușor generatoare de multe rele”. (Papa Pius al VI-lea, „Auctorem Fidei”, 1794 A.D.)

Comuniunea în mână – Această practică a condus, de asemenea, la profanare, sacrilegiu și estomparea distincției dintre preot și laic și a fost, de asemenea, „introdusă ilegal și ca rebeliune împotriva autorității”.

Reducerea Fastului Euharistic

Eliminarea șinei de Comuniune a  Altarului – Odată cu înlăturarea șinei de comuniune de la altar, cei care se împărtășesc nu numai că sunt încurajați să stea in picioare mai degrabă decât să îngenuncheze pentru Sfânta Împărtășanie, însă îndepărtarea ei servește si la estomparea distincției dintre Sanctuar și Pro-naos, și între preot și credincioși.

Vesminte liturgice „sărăcite”

Posibilitatea eliminării relicvelor din Altare – Înainte de Conciliul Vatican II, trebuia ca altarele să conțină relicve. Acest lucru poate fi urmărit până în primele zile ale creștinismului, când creștinii (adică catolicii) au celebrat liturghiile in mormintele sfinților. De asemenea, corespunde Scripturii, unde vedem martirii sub altar (vezi Rv 6,9). După Vatican II, această practică poate fi opțională.

Reducerea Pânzei de Altar

Înlocuirea cântărilor sacre cu muzica seculară – Această schimbare a fost, de asemenea, însoțită de o schimbare a instrumentelor muzicale (de exemplu, de la orga la chitare și tobe).

Eliminarea Altarelor laterale – „Propunerea sinodului care enunță că este potrivit, conform ordinii serviciilor divine și obiceiului vechi, să existe un singur altar în fiecare templu și, prin urmare, că este bine să se restaureze acest obicei, [este condamnat ca] grăbită, dăunătoare pentru vechiul obicei pios și aprobat în Biserică de multe secole, mai ales în Biserica Latină „. (Erori ale Sinodului din Pistoia, condamnate în Constituția „Auctorem Fidei”, 28 august 1794, A.D.)

Mulți au renunțat la zilele de sărbătoare – multe zile de sărbătoare au fost abandonate din calendarul universal (sau au primit un statut mai mic). Rețineți că multe dintre aceste sărbători durau de sute de ani sau mai mult și includeau sfinți deosebit de populari si iubiți.

Modificări drastice în Rugăciuni, pentru sărbătorile rămase – De exemplu, un preot a subliniat că „Ziua tuturor sufletelor” este [acum] Ziua niciunui suflet, deoarece chiar și în limba latină originală, cuvântul „suflet” (anima) a fost suprimat în rugăciunile pentru 2 noiembrie. ”

Lumânări în biserică – reduse sau eliminate. Unele pot fi acum artificiale.

Crucifixul în Biserică – Poate fi redus în mărime, distorsionat, poate sa nu-l conțină pe  Isus suferind, etc. Unele pot fi doar cruci simple.

Schimbarea Accentului de pe Penitentă / Schimbare confesionalelor cu „camere de reconciliere” – De la Conciliul Vatican II, Sacramentul Penitentei poate părea aproape ca o sesiune psihiatrică, mai degrabă decât o expresie a durerii cuiva pentru păcatele sale. De fapt, confesionalele înseși au fost înlocuite de „camere de reconciliere” în multe parohii. Confesionalele tradiționale sunt „cutii” mici (sau „cabine mici”) care (de obicei) conțin un panou fixat și un loc pentru îngenunchere. Ele sunt umile, anonime și pot fi întunecate și oarecum „reținute”. Confesionalele tradiționale contribuie la crearea unei atmosfere adecvate mărturisirii păcatelor; păcatele care ne distrug prietenia cu Dumnezeu și (dacă nu sunt iertate) ne pot face să suferim in focul veșnic. „Camerele de reconciliere” pot fi mai „vesele”, spațioase, și au tendința de a reduce seriozitatea păcatului, făcându-l să pară o „problemă minora”. Ele nu induc umilință și aproape ca nu au capacitatea de a ne îndrepta atenția asupra faptului că păcatul ne-ar putea costa veșnicia sufletului. „Palavrageala” în confesional poate, de asemenea, să distrugă distincția dintre preot și laic, deoarece tinde să de-accentueze puterea minunată a preotului de a ierta păcatul și faptul că el deține locul lui Cristos (judecător și vindecător) si în schimb tinde să-l arate [pe preot] mai degrabă ca un „prieten”.

Trecerea de la Formal la Informal

Înălțarea omului / Aparenta Uitare de Dumnezeu (Centrarea pe  om față de Centrarea pe  Dumnezeu) – Se pare că există o întoarcere a ochilor omului de la Dumnezeu la om. Mai mult, având în vedere schimbările de la Conciliu (relaxarea penitenței, a disciplinei etc.), s-ar putea chiar să întrebați: „Consiliul nu a făcut altceva decât să caute să-i placă omului?”

Aspectul unui „Crez elastic” – Potrivit Cardinalului Wyszynski, „Crezul a devenit elastic și moralitatea relativistă”.

Schimbarea accentului de pe „Viața este o călătorie dificilă, serioasă” pe „Viața este o bucurie” – O asemenea schimbare nu numai că nu ne concentrează pe adevăratul nostru scop în viață, dar nici nu ne pregătește pentru dificultățile pe care le putem întâlni.

Aparenta Uitare a Fricii de Dumnezeu  / Fricii de Judecata – „Nu vă temeți de cei care pot ucide trupul și apoi nu pot face nimic mai mult, ci vă temeți de Cel care are puterea de a ucide atât trupul cât și sufletul în Gheena focului; va spun, de El sa va temeți! Dacă, atunci, Domnul a inspirat frica și a inspirat-o puternic și a dublat-o repetând amenințarea, va întreb, e greșit să te temi? Eu nu aș spune asta: Frica adevărată, nu e nimic mai bun pentru tine decât frica, nu trebuie să te temi de nimic mai mult. ” (Sf. Augustin, Doctor al Bisericii, c. Secolul al 5-lea d.Hr.) După cum spune Sf. Pavel: „Deci, iubiților, ascultători așa cum ați fost dintotdeauna, nu numai când sunt eu prezent, ci cu atât mai mult când eu sunt absent, lucrați pentru mântuire cu frică și tremur. ” (Filipeni 2:12)

Manipularea frecvent necorespunzătoare a lucrurilor sfinte – Laicii acum deseori manipulează – chiar neglijent – cel mai sacru dintre toate lucrurile, Trupul și Sângele lui Isus în Sfânta Euharistie, în ciuda faptului că vedem în Vechiul Testament că Dumnezeu l-a lovit pe Uzzah după ce el a atins ceva ce nu ar fi trebuit (Arca). Mai rău, de vreme ce mulți iau Comuniunea în mână și nu-si examinează mâinile de particule, ei fac ca Trupul lui Cristos să fie literalmente aruncat pe pământ și călcat în picioare. Notă: Amintiți-vă că chiar și cea mai mică particulă este carnea și sângele lui Isus, întreg și complet: „Cristos, întreg și complet, este conținut nu numai sub fiecare specie, ci și în fiecare particulă a fiecărei specii”. (Catehismul Conciliului din Trent)

Aparenta Considerare a lui Isus ca „amic” al nostru, mai degrabă decât ca Dumnezeul Atotputernic, Domnul și Judecătorul nostru

Adoptarea spiritualității necatolice de către anumiți membri ai Bisericii (de exemplu, yoga) – Aceste practici (periculoase) pot fi însoțite de ritualuri / simbolism păgân, iar cei care le practică pot încerca să discrediteze spiritualitatea catolică tradițională.

Reducerea Adorației Euharistice

Schimbarea Sacramentaliilor

Ministranți laici

Femei ca slujitoare pentru Altar

Pierderea limbii latine

Erezia Tolerata (sau nu condamnata puternic) – O astfel de toleranta a ereziei / a doctrinelor straine tinde sa mărească pericolul otrăvirii Credinței. „Porunca Sf. Pavel către Timotei de a nu predica o doctrină străină a fost întoarsă: scepticismul și mobilismul îi determină pe oameni să caute doctrine străine ca și cum ele ar fi un semn al unei credințe vii”. (Amerio)

Adoptarea frecventă a terminologiei acceptabile pentru protestanți (de exemplu, masa vs. altar, pâine vs. ostie etc.)

Aparenta încercare de a acoperi (sau rescrie) doctrina „nu exista mântuire în afara Bisericii”

Trecerea de la „Repulsia” fata de lumea modernă la Adoptarea lumii moderne

Insinuarea ca documentele anterioare ale bisericii au expirat / si-au pierdut valabilitatea

Aparenta Negare a Adevărurilor Absolute / „Negarea certitudinii”

Modificări care pot implica o falsa „egalitate absolută” a sexelor

Concesii făcute unei agende feministe dăunătoare / Ignorarea conceptelor tradiționale și scripturale privind acțiunile și rolurile corecte ale femeilor [de ex. femeile tăcute cu capul acoperit în biserică; datoria soției de ascultare; rolul principal al soției ca mamă; etc. – „Un astfel de sprijin tinde să încurajeze femeile să devină” unități de producție „, sacrificând familiile lor (inclusiv având mai puțini copii) ca să lucreze în afara casei”.

Aspectul unei doctrine „diluate”

Adoptarea aparentă a „situațiilor etice” condamnate anterior, in care judecata subiectivă și relativismul moral înlocuiesc adevărurile obiective și standardele morale absolute

Aparentul sprijin pentru Conceptul condamnat anterior al „Separării Bisericii de Stat”

Aparentă (sau reală) Schimbare a Scopului în diferite ordine religioase

Aparentă trecere de la Slujirea lui Dumnezeu la Slujirea Omului

„Denigrarea Bisericii Istorice” – Se pare că nu ducem lipsă de persoane care disprețuiesc trecutul Bisericii, chiar și înalți prelați. „Biserica, care nu a trădat niciodată fericirea poporului prin consimțământul pentru alianțe dubioase, nu trebuie să se elibereze de trecutul sau” (Papa Sf. Pius al X-lea, „Mandatul nostru apostolic”)

Detașarea de Trecut / Ignorarea trecutului / Disprețuirea trecutului (ex. Trecutul glorios al Bisericii pare ca a fost schimbat pentru un „trecut păcătos care necesită numeroase scuze”) – Includerea unei „tăceri aproape totale asupra tuturor lucrurilor din trecut” și „Ștergerea elementelor istorice – o răsturnare in vrac a mai multor sute de ani de tradiție – cu scopul de a-i rupe pe catolicii actuali de generațiile creștine anterioare”.

Mai puțină Disciplină / mai puțin recurs împotriva ofensatorilor – Potrivit Conciliului de la Viena, și verificat în ultimele decenii, „unde disciplinarea este disprețuită, religia naufragiază”. Nu numai că în noua lege canonica există mai puține motive pentru excomunicarea automată , dar se pare că există o reticență la disciplinarea tuturor, cu excepția a două tipuri de persoane: (1) infractorii cei mai severi și (2) catolicii tradiționaliști. Scriptura spune clar că cei care nu sunt disciplinați sunt niște ticăloși (Evrei 12: 8). Sfântul Augustin consideră că: „Un tată bun bate băiatul, pe când un seducător de băieți il mângâie. Dacă luam in considerare doar cele două acțiuni, cine nu ar alege mângâierile și sa refuze loviturile? Dar dacă luați notă de persoanele care fac acțiunea, iubirea este cea care bate băiatul și nelegiuirea este cea care îl mângâie”.  … În vremurile noastre, când sabia a încetat să mai fie vizibilă în disciplina bisericii, ceea ce trebuie făcut este subliniat prin degradări și excomunicări „. (Sf. Augustin, Doctor al Bisericii, c. 413 A.D.) [* Notă: Cititorului i se amintește că disciplina copiilor trebuie să se facă în mod evident u rațiune. Nu trebuie să abuzezi de copii.]

Dizidenta interna

Relaxarea regulilor – „Când regulile sunt relaxate, oamenii se comportă mai rău, nu mai bine”

Aparent frecventa adoptare a unei politici de „închidere a ochilor la păcat” (în special păcatele împotriva primei porunci) – Potrivit Cardinalului Wyszynski, „[Biserica post-conciliară] își închide ochii la păcat și se teme sa nu i se reproșeze că nu e moderna”

Schimbarea de mediu, care cere catolicilor să facă distincție între „catolicii tradiționali”, „catolicii conservatori”, „catolicii progresiști”, etc.

Modalitatea de reformă în sine este o ruptură cu tradiția – „[Anterior,] Toate reformele autentice din cadrul Bisericii s-au bazat pe vechile fundații, nimeni nu a încercat să pună baze noi. A încerca sa pui baze noi este caracteristica esențială a ereziei, de la Gnosticismul primelor secole, la Catharism și alte erezii medievale privind sărăcia, pana la marea erezie germană a secolului al XVI-lea „. (Amerio)

Anumite elemente ale reformei sunt dificil de reconciliat cu tradiția – „Într-adevăr, amploarea și profunzimea învățăturii celui de-al doilea Conciliu al Vaticanului necesită un angajament reînnoit pentru un studiu aprofundat, pentru a dezvălui în mod clar continuitatea Conciliului cu tradiția, în special în punctele doctrinare care, poate pentru că sunt noi [!], nu au fost încă bine înțelese de unele secțiuni ale Bisericii „. (Papa Ioan Paul al II-lea)

Creșterea Autorității locale in detrimentul Autorității papale

Ridiculizarea și persecuția celor care respectă doctrina și practicile tradiționale – Acest lucru se întâmplă chiar și atunci când cei care răspândesc învățătura heterodoxă și fac acte sacrilege rămân nepedepsiți sau chiar răsplătiți.

Documentele universale nu mai pot fi publicate în limba oficială a Bisericii     

Schimbare de la Unitate la Dezbinare / de la Uniformitate la Pluralism     

Rușinea de a pronunța cuvinte „negative” (Iad, Judecată, Păcat, Purgatoriu etc.) – „Nu mai vorbim despre păcat exact in momentul in care lumea este mai păcătoasă ca oricând!”

Învățăturile heterodoxe sunt un lucru comun     

Prelații care se îndepărtează de la calea cea dreapta nu sunt corectați     

Aparent se neaga faptul ca demnitatea umana este pierduta când cineva comite păcat – și, prin urmare, devine sclavul păcatului – „Isus le-a răspuns:” Amin, amin, vă spun că toți cei ce comit păcat sunt sclavii păcatului. Ioan 8:34)

„Aparenta lipsă a gândirii critice și Reducerea rațiunii” de către anumiți prelați liberali     

Orientare nouă (Orizontal versus Vertical)     

Pierderea elanului misionar    

Mai puțin accent pe Lucrurile Finale    

Refuzul de a respinge erorile – Respingerea erorilor s-a schimbat in „dialog”.

Modificarea documentelor – documentele post-Vatican II tind să fie vagi / ambigue și pot chiar să pară că conțin contradicții. Potrivit Davies, „Acest lucru este tipic pentru documentele conciliare, care conțin pasaje care se contrazic reciproc sau se anulează reciproc …” [Chiar și un observator protestant] a notat măsura în care documentele conciliare sunt texte compromise: „In mult prea multe ocazii se pun una lângă alta păreri opuse, fără a se stabili o veritabilă legătură internă între ele”

„Optimism excesiv” – au existat acuzații de „optimism utopic, excesiv”, „optimism nejustificat, ca și cum toate diferențele ar putea fi compensate prin bunăvoință”, „lipsa de intuire a păcatului original” etc. Pare sa fie trecut cu vederea faptul ca „corupția morală avansează cu pași rapizi” (Papa Leo XIII, Arcanum, 1880)

Lipsa de conștientizare a faptului că avem dușmani – „Acum ne comportăm ca și cum nu avem dușmani, nici pământești, nici spirituali. Sună drăguț, dar nu este realist”. Așa cum avertizează Sfântul Petru: „Fiți treji și vigilenți. Dușmanul vostru, diavolul, se plimba ca un leu care rage și caută să mănânce [pe cineva]”. (1 Petru 5: 8)

Atenția mai mare asupra Pământescului decât asupra Cerescului – „Acum pare că ne concentrăm pe un paradis pe pământ, care nu poate avea niciodată loc”.

Aparenta trecere de la privirea Supranaturala la privirea Lumeasca     

Trecerea de la lamentari la „o noua  primăvară” – Papii preconciliari recenți au emis o serie de lamentări tulburătoare cu privire la starea lumii de dinainte de Conciliul Vatican II. De exemplu, sa luam în considerare următoarele plângeri ale Papei Leo XIII: „Acum, Fraților Venerabili, știți vremurile în care trăim, ele sunt cu puțin mai deplorabile pentru religia creștină decât cele mai grave zile, care în trecut erau pline de greutăți pentru Biserică. Noi vedem credința, rădăcina tuturor virtuților creștine, cum scade în multe suflete, noi vedem cum scade caritatea; tânăra generație creste zilnic în depravare a moralei și a ideilor; Biserica lui Isus Cristos este atacata din toate pârțile prin forță deschisă sau prin meșteșug, un război neîncetat este dus împotriva Suveranului Pontif și chiar fundamentele religiei sunt subminate cu o îndrăzneală care crește zilnic în intensitate Aceste lucruri sunt, într-adevăr, de o notorietate atât de mare încât este inutil pentru noi să ne exprimăm părerea despre profunzimile in care societatea s-a scufundat în aceste zile, sau despre planurile care acum agită mințile oamenilor. În împrejurări atât de nefericite și dureroase, remediile omenești sunt insuficiente și devine necesar, ca resursă unică, să cerem ajutor de la Puterile Divine „. (Papa Leon al XIII-lea, „Quamquam Pluries”, 1889 A.D.)

Și:

„Putem noi să fim catolici în minte și inimă și să privim cu ochii uscați acest pământ unde Divinul nostru Răscumpărător a hotărât să stabilească Tronul împărăției Sale? Acum vedem învățăturile Lui atacate și reverența Sa diminuata, Biserica Sa atacata și opoziția fata de Vicarul Său. Atât de multe suflete răscumpărate prin Sângele Lui sunt pierdute acum, cea mai aleasa parte a turmei Lui, un popor credincios față de El timp de nouăsprezece secole. Cum putem suporta să privim poporul Său ales, expus unui pericol constant al apostaziei, împins spre erori și vicii, supus mizeriei materiale și degradării morale? … În cele din urmă, ordinea socială generală este subminată la temeliile ei. Cărți și jurnale, școli și universități, cluburi și teatre, monumente și discurs politic, fotografii și arte plastice, totul conspiră să pervertească mințile și sa corupă inimile.  În timp ce poporul asuprit și suferind tremură, sectele anarhice se trezesc. Clasa muncitoare își ridică capul și se duce să umfle rândurile socialismului, comunismului și anarhiei. Caracterele se epuizează și multe suflete, care nu mai știu cum să sufere în mod nobil și nici cum să se răscumpere in mod omenesc, iși iau viața prin sinucidere lașă „(Papa Leo XIII,” Custodi Di Quella Fede „, 1892, A.D.)

De la Conciliu, lumea a cunoscut o eroziune drastică a moralei și o creștere accentuată a tuturor formelor de păcat (inclusiv păcatele grave de avort, eutanasie, adulter, acțiuni homosexuale, contracepție etc.). De fapt, păcatul grav pare a creste in mod devastator în aproape toate colțurile lumii. În plus, Biserica însăși a fost afectată de scandaluri, neascultare, prelați heterodocși, abuz liturgic, credincioși confuzi, etc. Copiii ei adesea nu o ascultă și chiar resping cu îndrăzneală învățăturile ei. Având în vedere situația gravă prezentă in lume și in Biserică, ne-am aștepta să crească lamentările de la cele mai înalte niveluri ale Bisericii. În schimb, ni se spune că după Conciliu Biserica se confruntă cu „o nouă primăvară ” și un „nou Pentecost”. În ciuda copleșitoarelor roade rele din ultimele patru decenii, ni se spune că Conciliul a fost un „nou val de viață pentru Biserică” și că „În ciuda tuturor aparențelor, Biserica este acum mai unitară în părtășia slujirii și in conștientizarea apostolatului „și că ea este acum” mai utilă in misiunea ei de mântuire a tuturor „.

Un nou optimism care pare să denatureze păcatul original și efectele acestuia – De la Conciliu, a existat un „optimism indefinit și nejustificat”. De fapt, s-a spus că „suntem atât de optimiști acum că aproape pare că carnea noastră slabă nu mai este supusă păcatului!” Unii oameni par să creadă că Conciliul a îndepărtat păcatul, iadul și purgatorul – și contrar Scripturii, mulți cred că toate persoanele vor fi salvate în cele din urmă (conceptul fals de „mântuire universală”). După cum spune Sf. Pavel: „Nu vă înșelați: Dumnezeu nu este batjocorit, căci ce va semăna omul, va și secera”(Galateni 6:7-8)

„Partida modernizatoare”, nu mai este criticata – deși Papa Sf. Pius al X-lea a numit modernismul „sinteza tuturor ereziilor” și a cerut prelaților să facă un jurământ împotriva modernismului, biserica post conciliară a eliminat astfel de protecții si pare să adopte anumite elemente ale mentalității moderniste. Unii s-au plâns că „ortodoxia de ieri a devenit erezia de astăzi” (Davies).

Mai puțină autoritate papală acceptată     

Biserica poate fi considerată mai slabă – lipsa de conducere formala, de anateme și avertismente împotriva păcatului / iadului / judecății etc. au tendința de a da impresia că Biserica a devenit mai slabă. Amintiți-vă că „Dumnezeu nu este slab” (Sfântul Atanasie) și nici Biserica Sa nu ar trebui să fie!

Emiterea de numeroase scuze papale – deși scuzele pot fi considerate ca „ușurează anumite situații”, scuzele de la cele mai înalte nivele ale Bisericii pot avea consecințe grave negative (de exemplu, ele ii pot conduce pe cei din afara Bisericii să pună la îndoială afirmația Bisericii cum ca ea deține adevărul). Mai mult, cei din afara Bisericii par să creadă că scuzele „nu merg destul de departe” și pot căuta în mod constant mai multe scuze și alte „concesii” pentru răul pe care ei îl percep. Unii întreabă „Cum putem cere iertare pentru ceva pentru care strămoșii noștri si-au dat viața?” Unii se întreabă cum condamnările papale anterioare „sunt pur și simplu eliminate ca fiind ” incapacitatea de a înțelege circumstanțele „, mai ales când noi suntem atât de departe de acele circumstanțe. De asemenea, mulți se întreabă cum poate cineva să-și ceară scuze pentru o altă persoană, în timp ce alții se întreabă cât sens au într-adevăr asemenea scuze (mai ales că toate partile sunt decedate și nu pot vorbi pentru sine). Și, în sfârșit, se poate spune si că „Sf. Petru nu a fost chemat să-și ceară scuze pentru Iuda”.

Adoptarea unei „însetări crescute, aproape insațiabile pentru noutăți”     

Schimbare de la ascultare la neascultare    

 Slăbirea Autorității în mintea credincioșilor     

Independenta crescuta

Tolerarea incinerării , care a fost o practică condamnată înainte: „Can. 1203 § 1 Trupurile credincioșilor morți vor fi îngropate, incinerarea lor fiind reprobată. § 2 Dacă cineva hotărăște ca corpul să fie incinerat, este ilegal să i se îndeplinească acea dorință și dacă acest lucru a fost adăugat la orice contract sau testament sau orice alt act, se va consideră ca si cum nu ar fi fost adăugat. ” (Codul de drept canonic din 1917)

Omiterea de la Liturghie a unor doctrine catolice importante – Cineva care participă la Liturghia Novus Ordo – impusa credincioșilor în urma Conciliului Vatican II – poate constata că nu sunt menționate decât puțin sau deloc : păcatul, diavolul, judecata, iadul , nevoia de penitență, durerile purgatoriului, Liturghia ca jertfă etc.

Încercarea de a modifica devoțiunea „Durerile Mariei” – Încercarea de a înlocui versiunea tradițională cu o nouă versiune mai potrivită si pentru protestanți.

Încercarea de a modifica stațiunile crucii – Încercarea de a suplini versiunea tradițională cu o noua versiune mai potrivita protestanților.

Renunțarea la „Sărbătoarea Prețiosului Sânge” – „Istoria ciudată a Sărbătorii Prețiosului Sânge” (1 iulie): „Această sărbătoare a fost instituită de Papa Pius al IX-lea la mijlocul secolului al XIX-lea și a fost ridicată la cel mai înalt rang (prima clasă), în 1934, de către Papa Pius al XI-lea. Papa care a cerut al Conciliul Vatican II, Papa Ioan al XXIII-lea, a numit devoțiunea Prețiosului Sânge al lui Isus „devoțiunea vremurilor noastre.” După Vatican II, sărbătoarea a fost abandonată din calendar, împreună cu multe alte sărbători.”

Biserica care a convertit lumea versus Biserica „Deschisă lumii” – „Ea ar trebui să crească  în lume, nu sa lase lumea să crească în ea”.

Aparenta susținere a falsei doctrine a evoluției     

Adoptarea pe scară largă a unui ecumenism fals – Această practică controversată a dus la indiferentism religios pe scară largă, la diluarea doctrinei catolice, la scandal, sacrilegii etc. A împiedicat activitatea misionară și duce la o idee falsă despre „mântuirea universală”

Liturghia a mers de la „a fi criticata de protestanți” la „a fi lăudata de protestanți”.

Pierderea umilinței in relația cu Dumnezeu – Înainte de Conciliul Vatican II, catolicii au manifestat umilința în mai multe moduri (de exemplu, tăcerea în Biserică, îngenuncherea, îmbrăcămintea potrivită, comportamentul adecvat etc.). Ei știau că preotul acționa în numele lui Cristos și de aceea aveau un comportament smerit față de el. Ei erau conștienți de faptul că erau dependenți de Dumnezeu, că nu erau vrednici să primească Sfânta Euharistie și că păcatul ii putea costa veșnicia sufletului. De la Conciliu, catolicii adesea nu mai afișează umilința nici măcar în biserică (de exemplu, vorbesc, stau așezați în timp ce este expusă Sfânta Euharistie, se îmbracă în mod necorespunzător, întorc spatele Sfintei Euharistii, au comportament necorespunzătoare etc.). Mulți par să fi pierdut respectul față de poziția înaltă a preotului și chiar îl numesc după numele mic. Mulți, de asemenea, par să fi pierdut simțul micimii lor în relația cu Dumnezeu și nevrednicia lor de a-l primi pe Domnul nostru în Sfânta Împărtășanie (chiar primesc Ostia in mâna!). Ei pot presupune că păcatele lor nu-i vor conduce la damnare, ci mai degrabă (din moment ce ei cred că sunt „oameni buni”) își imaginează că nu trebuie să își facă griji. De fapt, virtutea importantă a smereniei față de Dumnezeu poate părea aproape inexistentă la mulți dintre catolici.

„Reprimarea simbolurilor explicit catolice în biserici” – În încercarea de a nu ofensa non-catolicii, diferite biserici catolice au suprimat simbolismul catolic. Acest lucru dăunează tradiției și poate duce la confuzie din partea credincioșilor (de exemplu, ei se pot întreba „Biserica nu mai crede că …?”). În cele din urmă, pierderea simbolismului tinde să ducă la uitare (imaginați-vă dacă crucifixele și crucile ar fi brusc îndepărtate din toate bisericile) și elimină oportunitățile de a educa și inspira.

Modificarea Colegiului Cardinalilor

Abandonarea Liturghiei vechi – În urma Conciliului Vatican II, a fost impus credincioșilor un nou rit al Liturghiei (Novus Ordo). Nu numai ca o astfel de impunere a fost fără precedent în întreaga istorie a Bisericii, dar Noul Rit al Liturghiei a fost criticat chiar de prelații de rang înalt (de exemplu, Cardinalii Ottaviani și Bacci au declarat că: „Novus Ordo Missae – luând in considerare elementele noi, susceptibile de o evaluare foarte diferită, care par a fi implicite sau de la sine intelese – reprezintă, în ansamblu și în detaliu, o deviere izbitoare de la teologia catolică a Sfintei Liturghii, așa cum a fost ea formulată în Sesiunea XXII a Conciliului din Trent, care, stabilind definitiv „canoanele” ritului, a ridicat o barieră insurmontabilă împotriva oricărei erezii care ar putea ataca integritatea Misterului „. Mulți catolici – laici și preoți laolaltă – au suferit pentru ca nu sunt în stare să se închine în același mod ca și sfinții, strămoșii lor – într-un mod care a produs mari roade. Diferențele dintre cele două rituri ale Liturghiei sunt mari, iar roadele vorbesc de la sine. [Notă: Din fericire, totuși, tradiția Liturghiei este încă spusă în mod licit și are o revenire pe plan mondial]

„Protecție redusa pentru credință și credincioși” – De la Conciliul Vatican II s-a renunțat la diferite măsuri de protecție (de exemplu, eliminarea „avocatului diavolului” care asigura că candidații pentru canonizare erau cu adevărat vrednici; ,eliminarea nevoii de Imprimatur, care a ajutat sa fie protejați cititorii de erori; eliminarea Jurământului împotriva Modernismului, care a contribuit la protejarea Bisericii de modernismul care este „sinteza tuturor ereziilor” etc.

Reținerea de la anateme – În trecut, Biserica a folosit anatema atât pentru a proteja integritatea credinței, cât și pentru a proteja credincioșii. De fapt, unitatea în Biserică înainte de Conciliul Vatican II a fost atribuită anatemei, care a împiedicat răspândirea erorilor și a făcut ca învățătura catolică să fie clară. În zilele noastre, chiar și pentru persoanele de rang înalt din Biserică care sunt implicate în neascultare, scandal, eroare, erezie și chiar acțiuni de nedescris, disciplinarea corectiva este adeseori puțina sau deloc. În unele cazuri, sunt chiar recompensați! Anterior, persoanele vinovate de erezie și eroare erau sub anatema (și prin urmare pedepsite / eliminate). Acum, ele sunt adesea lăsate in pace sau doar puțin admonestate. „Anatemele sunt biblice, istorice – și acum sunt evitate brusc, ca și ciuma – chiar dacă avem acum nevoie de ele mai mult ca niciodată”. După cum spune Von Hildebrand: „Demonizarea anatemei – deși prin anatema și-a păstrat Biserica identitatea și puritatea învățăturii sale de la Sf. Paul și de-a lungul secolelor – este o consecință tipică a distorsionării iubirii de aproapele și a confundării acestei iubiri cu o bunăvoință slabă, amabilitate și dorința de a ceda. Frica de anatemă trădează mai presus de toate o pierdere a sensului supranatural, o rătăcire în aceasta lume care este mai preocupată de bunăstarea pământească a omului decât de mântuirea sa veșnică“ Și: „Anatema este un act de dragoste față de Dumnezeu pentru că ea condamnă ofensa împotriva lui Dumnezeu, care constă în distorsionarea revelației creștine și a învățăturii Sfintei Biserici și pentru că ea demască în mod oficial eroarea ca fiind eroare. Protecția Revelației divine a fost încredințată Sfintei Biserici și a împlini această sfântă misiune este un act central al sfintei supuneri și al iubirii pentru adevărul divin și chiar pentru Dumnezeu însuși. Și este un act de iubire sublimă a aproapelui sa protejezi credincioșii de otrava învățăturilor false, căci pentru om este un bine obiectiv mai mare și mult mai important să rămână în adevărata credință decât să fie ușurat în suferințele sale fizice sau psihice. Anatema este pentru oamenii in statu viae (în pelerinajul prin viață) ceva care protejează acel bine mai măreț, atât de important pentru mântuirea sufletelor lor. Este un act mai mare al iubirii, pentru că îi protejează pe credincioși de înșelăciunile ereticilor care vorbesc în numele Bisericii, in special când ei dețin o poziție de autoritate și aparțin, așadar, acelei ecclesia docens (Biserica învățătoare). Acești eretici sunt ascultați cu multă simpatie și deschidere de către laicul credincios simplu și acest lucru face destul de ușor să fie indus in eroare și să i se otrăvească credința. Nu este un act mai fundamental și mai profund de iubire pentru aproapele sa-i  protejezi pe credincioși prin demascarea ereticilor – și sa-i suspenzi pe aceia dacă dețin o funcție de autoritate – decât să protejezi oamenii de ciumă sau să atenuezi sărăcia lor sau chiar să elimini nedreptatea socială ??… Și chiar pentru cel care este condamnat este un act de maxima iubire pentru aproapele. Este pentru el precum cuțitul chirurgului care distruge cancerul unui pacient. Este o admonestare complet onesta, o iluminare referitor la erorile sale, o invitație de a reveni la adevăr. Ea il protejează sa nu cada total in erezie fără să-si dea seama – îi permite să înțeleagă incompatibilitatea profunda dintre tezele sale si învățătura Sfintei Biserici, să simtă semnificația erorilor sale și, cu o seriozitate teribila, îl forțează să decidă daca este „pentru sau împotriva lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Biserici ”

http://www.mycatholicsource.com/mcs/cg/latin_mass_and_catholic_tradition/summary_of_changes_since_vatican_ii.htm

Comentarii închise la Rezumat al schimbărilor de la Vatican II

Din categoria Informatii

4 lucruri despre venerarea relicvelor

de  Philip Kosloski

Nu vrem să vă răpim mult timp, însă permiteţi-ne să vă explicăm despre relicve/moaşte…

De ce catolicii (şi orodocşii-n.tr.) păstrează oasele, părul, hainele, chiar şi sângele sfinţior în cutii strălucitoare de aur? Dumnezeu nu a condamnat idolatria? În timp ce mulţi protestanţi şi catolici deopotrivă, sunt adesea confuzi de practica venerării relicvelor/moaşelor, tradiţia are rădăcini biblice adânci.

CE SUNT RELICVELE?

Relicvele sunt lucruri materiale care au o legătură cu un sfânt şi sunt clasificate în 3 “categorii/clase”. Relicve de primă clasă sunt toate, ori părţi ale rămăşiţelor fizice ale unui sfânt. Acestea pot fi o bucată de os, un flacon de sânge, şuviţă de păr sau chiar un craniu ori un corp neputrezit.

Relicvele de categoria a doua sunt orice obiecte pe care sfântul le-a folosit des, ca de exemplu, haine, batiste, etc. Relicve de categoria a treia sunt orice obiecte care au atins relicve de categoria I-a şi a II-a.

Catolicii sunt cunoscuţi că păstrează relicvele sfinţilor şi cred că harurile lui Dumnezeu se revarsă  asupra sufletelor care le cinstesc, prin intermediul acestor obiecte.

UNDE SE GĂSESC RELICVELE ÎN SFÂNTA BIBLIE?

Utilizarea unor obiecte fizice ale unei persoane sfinte are rădăcini care merg până în Vechiul Testament. Vom vedea în a Doua Carte a Regilor care prezintă utilizarea relicvelor.

 „ Elizéu a murit şi a fost îngropat. Nişte cete din Moáb au venit în ţară la începutul anului.  Pe când ei îngropau un om, iată, au văzut o ceată şi au aruncat omul în mormântul lui Elizéu. Omul a ajuns, a atins oasele lui Elizéu, a revenit la viaţă şi s-a ridicat pe picioarele lui.” (2Regi 13:20-21)

Chiar şi în Noul Testament vedem cum Dumnezeu utilizează obiecte materiale pentru a aduce vinecare. În Evanghelia lui Marcu vedem o femeie care este vindecată pentru că a atins poala hainei lui Isus.

 „…auzind despre Isus şi venind din spate prin mulţime, i-a atins haina; căci îşi zicea: „De voi atinge chiar şi numai hainele lui, voi fi salvată”.  Îndată, hemoragia ei s-a oprit şi a ştiut în trupul ei că a fost vindecată de boală.” (Mc 5:27-29)

Mai sunt şi alte exemple în viaţa apostolilor care ne arată clar cum lucrează Dumnezeu  prin intermediul obiectelor care au legătură cu un sfânt.

RELICVELE AU PUTERE?

În timp ce Biserica încurajează practica cinstirii relicvelor, este important să ne amintim că de fapt nu obiectul respectiv cauzează vindecare. O bucată de os nu poate vindeca pe cineva care suferă de cancer terminal. Însă, Dumnezeu poate utiliza o relicvă a unui sfânt ca să vindece, aşa cum a folosit mantia Sa ca să vindece femeia cu scurgere de sânge. Relicva este un instrument al puterii miraculoase a lui Dumnezeu.

Recunoaşterea izvorului de putere poate ajuta pe cineva să-şi ridice sufletul către Dumnezeu.

BISERICA A ÎNCURAJAT ACEASTĂ PRACTICĂ DE-A LUNGUL SECOLELOR?

Biserica a apărat încă de la începuturi cinstirea relicvelor. O scrisoare scrisă după martiriul Sfântului Policart în 154 D.C. explică cum credincioşii au cinstit oasele sale şi au avut o grijă deosebită de ele.

 „Am luat oasele, care sunt mai valoroase decât pietrele preţioase şi mai fine decât aurul purificat, şi le-am aşezat într-un loc potrivit, unde Domnul ne va permite să ne adunăm laolaltă cum putem şi să celebrăm cu bucurie ziua de naştere a martiriului său.”

În scrisoarea sa către Riparius, Sf. Ieronim (m.420 D.C.), scrie în apărarea relicvelor spunând:” Noi nu ne închinăm, noi nu adorăm, de teama că ar trebui să ne închinăm creaturii mai degrabă decât Creatorului, dar noi cinstim relicvele martirilor cu scopul de a-L adora mai bine pe Cel ai cărui martiri sunt.

Biserica reafirmă iarăşi această practică vrednică în cel mai recent Director al Pietăţii Populare.

 „Conciliul Vatican II reaminteşte că sfinţii au fost tradiţional cinstiţi în Biserică, precum şi relicvele lor autentice şi imaginile lor expuse spre venerare….Formele variate de venerare populară a relicvelor sfinţilor, cum ar fi sărutul, decorarea cu flori şi lumini, purtarea în procesiune nu exclude în nici un fel posibilitatea de a duce relicvele sfinţilor la cei bolnavi sau muribunzi spre a fi mângâiaţi sau a folosi mijlocirea Sfântului respectiv pentru a cere vindecare. Aceste lucru ar trebui să se facă cu mare demnitate şi să fie motivat de credinţă.”

În fine, relicvele sfinţilor ne permit să ne apropiem de aceşti bărbaţi şi femei din trecut, iar Dumnezeu se foloseşte de aceste obiecte materiale ca să dăruiască haruri speciale sufletelor credincioase. Lor niciodată nu trebuie să ne închinăm sau să le adorăm, ci rolul lor este să ne călăuzească către Cel căruia trebuie să ne închinăm…lui Dumnezeu.

Traducere: I.B.T.

4 Quick facts about the veneration of relics

Comentarii închise la 4 lucruri despre venerarea relicvelor

Din categoria Informatii

3 lucruri pe care s-ar putea să nu le ştiţi despre sacramentale

 Anna O’Neil

Ce este un sacramental?

Am fost întotdeauna atrasă de sacrametale. Ţin la îndemână apă sfinţită, medalii şi crengi sfinţite în Duminica Floriilor, ca să nu mai spun despre un sertar plin cu diverse inconiţe şi sacramentalii de rang trei (unele binecuvântate, dar de regulă am uitat care sunt şi care nu).

Adesea mă gândesc că ar fi de ajutor să le folosesc un pic mi mult. Însă alteori mă îngrijorez să nu abuzez de ele, căzând în eroarea de a nu le trata ca pe nişte talismane purtătoare de noroc. Cred că, în ciuda atracţiei mele pentru sacramentale, întotdeauna am fost un pic în ceaţă cu ce sunt ele de fapt şi care este rolul lor.

Aşa că am cercetat un pic şi am găsit trei lucruri care mi-au alungat temerile şi m-au ajutat să văd mai clar.

Sacramentalele sunt mai mult decât obiecte binecuvântate

Obiecte religioase (şi uneori comune) care au fost binecuvântate de preot sunt sacramentale. Dar mai sunt şi alte lucruri. Un sacramental poate fi şi o acţiune, un timp, un loc sau un eveniment – orice utilizat de Biserică care să ne deschidă către  harurile lui Dumnezeu. Aşadar, de exemplu, postul, îngenuchierea sau un semn al crucii este un sacramental, la fel ca şi un loc sfânt al unei apariţii mariane aprobate de Biserică. Există, de asemenea, binecuvântări ale căminelor sau maşinilor, ori binecuvântări şi obiecte speciale asociate cu sfinţii, ca şi binecuvântarea gâtului de ziua Sfântului Blaziu, ori masa Sfântului Iosif. Chiar şi Medalia Miraculoasă zburătoare a sprinterului olimpic Usain Bolt este un sacramental. Sacramentale există peste tot în jurul nostru.

Sacramentalele îşi capătă puterea, în parte, datorită dispoziţiei dvs.

Cele şapte Sacramente nu se bazează pe dispoziţia dvs. ca să-şi aibă efectul. Pot să fiu un adevărat ticălos, dar pot intra într-o căsătorie validă. Hirotonirea unui preot este validă indiferent dacă el este un om sfânt sau nu. Un botez poate fi făcut pe un copil mic care nu ştie ce se întâmplă. Dar cu sacramentalele, dispoziţia voastră vă deschide către harul pe care Dumnezeu vrea să vi-l dea. În acest sens, utilizând un sacramental este ca rugăciunea. Doar spunând cuvintele sau făcând gesturile nu este suficient.

Binecuvântându-vă cu apă sfinţită sau îngenunchind, ar putea să nu fie de ajuns ca să vă deschideţi către har, dacă faceţi aceste acte fără să vă gândiţi (adică mecanic- n tr.), sau cu rea intenţie. Doar spunând cuvintele rugăciunii Tatăl nostru nu înseamnă prea mult, dacă inima voastră nu este înălţată la Dumnezeu, chiar dacă nedesăvârşit.

Totodată sacramentalele îşi capătă puterea din rugăciunile Bisericii

Însă dispoziţia dvs. nu este singura care contează. Utilizând un sacramental, uneşte rugăciunea voastră – aşa cum este ea în mod cert: defectuoasă, slabă, săracă- cu rugăciunile mijlocitoare ale Bisericii Universale, Mireasa lui Cristos. Imaginaţi-vă cum v-aţi simţi dacă un mare sfânt ar fi vecinul de uşă şi l-aţi putea ruga să se roage cu dvs. pentru o inteţie a dvs. Auzind cuvintele vecinului unite cu cele proprii ar fi o binefacere pentru credinţa dvs., în ceea ce priveşte puterea rugăciunii.

Putem avea această speranţă atunci când ne rugăm cu un sacramental, deoarece rugăciunea nu mai este singură ci, într-un mod special, rugăciunea devine a Bisericii. Când mă binecuvântez cu apă sfinţită şi mă rog pentru har, sunt eu cea care îl rog pe Cristos, împreună cu întreaga Biserică Universală care Îl roagă şi ea. Ce dar extraordinar este acesta.

Sacramentalele nu sunt esenţiale aşa cum sunt Sacramentele. Sunt doar ajutătoare suplimentare. Dumnezeu vrea să ne dăruiască tot ce este posibil care poate ajuta credinţa noastră. Sacramentalele nu sunt charmuri magice, ori o modalitate prin care îl putem forţa pe Dumnezeu să facă voia noastră. Ele sunt doar mici canale de har care ne ajută să ne unim cu Dumnezeu.

Traducere: I.B.T.

3 Things you might not know about sacramentals

Comentarii închise la 3 lucruri pe care s-ar putea să nu le ştiţi despre sacramentale

Din categoria Informatii

Cine poate garanta că un defunct este în Cer?

Dar cine poate certifica faptul că un mare păcătos este în iad?”Fiecare om primeşte în sufletul său nemuritor răsplata veşnică îndată după moarte, la o judecată particulară care îi pune viaţa în relaţie cu Cristos, fie trecând printr-o purificare, fie intrând imediat în fericirea cerului, fie osândindu-se îndată pentru totdeauna.” ( CBC, 1022).

Din motive evidente, nu putem spune cu certitudine absolută că o persoană este în Iad, în Cer sau în Purgatoriu.

1. În ceea ce privește Iadul

Înainte de toate trebuie spus că nu suntem noi cei care trebuie să judece, cu atât mai puțin să condamne pe cineva. Știm doar că există iad, pentru că este o dogmă de credință; după cum știm, cu certitudine absolută, că există rai. Dar cine este în iad? Nu avem nici o idee pentru a începe cercetarea noastră sau pentru a afla, deoarece acest lucru este practic imposibil.

Nu putem spune despre cineva că ar fi în iad deoarece nu știm ce este în inimile oamenilor și prin ce căi acțiunea milostivă a lui Dumnezeu ajunge în suflete; Dumnezeu care, prin vocea lui Isus, a spus că este interesat de a găsi oile pierdute. Cu toate acestea, există mulți sfinți cărora Cristos le-a dat harul de a avea viziuni cu iadul, printre aceștia numărându-se Sfânta Tereza de Avila: „Am văzut sufletele care cădeau în iad precum frunzele toamna” .

Biserica nu a făcut și nu va face niciodată o „canonizare” negativă, garantând că o anumită persoană este în iad; nici chiar atunci când Biserica a decretat o excomunicare. Faptul că o persoană este excomunicată nu înseamnă că este sortită iadului, pur și simplu Biserica declară doar că persoana se află în afara comuniunii Bisericii, dar fiind în afara Bisericii nu înseamnă neapărat o condamnare la Iad. O persoana excomunicată la un moment dat, înainte de moarte, s-ar putea pocăi de păcatele sale; și acest lucru este suficient pentru a fi salvată, atât este de mare și de spectaculoasă mila lui Dumnezeu. Și „aceia care, necunoscând, fără vina lor, evanghelia lui Cristos şi Biserica Sa, îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia lui cunoscută prin glasul conştiinţei, pot dobândi mântuirea veşnică (LG 16).”

Noi nu putem fi siguri 100% că o persoană pe care am văzut-o murind în păcat a ajuns în Iad. Și de ce nu putem avea această certitudine? Știm că toți cei care mor în păcat de moarte fără să se pocăiască, ajung iremediabil în iad, dar nu e ușor să știm dacă cineva a comis un păcat grav, dacă a făcut-o cu bună știință și cu libertate deplină, conform condițiilor necesare pentru a fi păcat de moarte. Și chiar dacă a comis un păcat de moarte, conștient și liber, nu putem ști dacă harul lui Dumnezeu nu l-a atins în ceasul morții și dacă, în ultimul moment, sufletul lui nu s-a pocăit și s-a întors la Dumnezeu.

Din cele menționate mai sus rezultă două lucruri: nu putem să nu ne rugăm sau să nu acordăm ajutorul nostru prin sacrificii și faptele bune, sufletului cuiva pe care noi îl credem în Iad și, totodată, nu putem ști numărul, starea sau numele celor condamnați.

2. În ceea ce privește Raiul
Certitudinea că cineva este în cer, reiese din următoarele cinci cazuri:

a. Cazul acelora pe care Biserica i-a declarat că sunt în ceruri (Fecioara Maria, Sfântul Iosif, Sfântul Petru, etc.).
b. Cazul persoanelor canonizate.
c. Cazul copiilor care au murit după botez, chiar și fără utilizarea rațiunii. Pentru copiii morți înainte sau după naștere și fără botezul tradițional, Biserica spune: „În ceea ce priveşte copiii morţi fără Botez, Biserica nu poate decât să-i încredinţeze îndurării lui Dumnezeu, aşa cum o face în funeraliile pentru ei. Într-adevăr, marea milostivire a lui Dumnezeu, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, şi iubirea lui Isus faţă de copii, care l-a făcut să spună: „Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi” (Mc 10, 14) ne permit să sperăm că există o cale de mântuire pentru copiii morţi fără Botez. Cu atât mai stăruitor este totuşi apelul Bisericii de a nu-i împiedica pe prunci să vină la Cristos prin darul Sfântului Botez.”(CBC, 1261).
d. Cazul celor care au beneficiat la moarte de privilegiul sabatin. Ce este privilegiul sabatin? Este privilegiul recunoscut de Papa Pius al XII-lea, pentru cei care mor purtând scapularul Fecioarei Carmelului. În virtutea acestui privilegiu, prin mijlocirea Fecioarei Carmelului, cei care practică această devoțiune îndeplinind toate condițiile, vor ajunge rapid în patria cerească sau, cel mai târziu, în sâmbăta imediat următoare morții lor.
e. Uneori, în mod excepțional, se poate întâmpla, în urma unei revelații și cu autoritatea lui Dumnezeu, ca o persoană iubită să ne ajute să simțim într-un mod sau altul prezența sa în apropierea lui Dumnezeu, precum și mijlocirea sa pentru noi; deoarece cei care sunt aproape de Dumnezeu nu rămân pasivi sau inactivi, ci în viață, așa cum Dumnezeu este viu. Ei contempla fără încetare chipul lui Dumnezeu și mijlocesc neîncetat pentru cei care sunt pelerini pe acest pământ.

3. În ceea ce privește Purgatoriul

Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu și sunt perfect purificați trăiesc pentru totdeauna cu Cristos. Ei sunt pentru totdeauna asemănători cu Dumnezeu, pentru că-l văd „așa cum este”.

Dar câți mor în aceste condiții? Sunt puțini, foarte puțini, dar este posibil. Cum? Printr-o purificare încă de pe acest pământ.

Sfinții sunt exemple a acestor posibile purificări încă din timpul vieții noastre pământești: nimeni nu a reușit să se sfințească fără purificare prin suferința oferită și trăită în credință, abandonându-se total voinței lui Dumnezeu, practicând penitența, ascetismul și chiar martiriul. Toate acestea cu intenția de a „repara” toate ofensele aduse lui Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie ca posibilitățile de purificare să nu fie văzute ca o pedeapsă, ci ceea ce ele sunt cu adevărat: oportunități de purificare pentru a scurta sau a evita purgatoriul.

În viață trebuie să multiplicăm pe cât posibil talanții pe care Dumnezeu ni i-a dat. La naștere, Dumnezeu dă daruri, talente și calități persoanei pentru ca aceasta să le dezvolte de-a lungul vieții sale. Dacă la moartea sa, acestea nu sunt dezvoltate decât în parte de cei care le-au primit, persoana nu poate intra astfel în cer, dar în purgatoriu aceste virtuți imperfecte se desăvârșesc.

Un mod de a evita sau a reduce perioada de ședere în Purgatoriu, este primirea indulgențelor.

Cei care nu se purifică în timpul vieții în mod conștient și activ, vor fi purificați în Purgatoriu. Prin urmare, cu certitudine, putem spune că un creștin catolic căldicel care moare în harul lui Dumnezeu sau, în caz contrar, care are un moment lucid de pocăință sinceră înainte de moarte este în Purgatoriu.

Purgatoriul este o dogmă de credință: „Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului.” ( CBC 1030).

Traducere: ACC

Sursa:it.aleteia.org

Comentarii închise la Cine poate garanta că un defunct este în Cer?

Din categoria Informatii