MĂRTURIE
a Excelenței Sale Carlo Maria Viganò
Arhiepiscop titular de Ulpiana
Nunțiu apostolic
În acest moment tragic pentru Biserica din diferite părți ale lumii – Statele Unite, Chile, Honduras, Australia, etc. – episcopii au o responsabilitate foarte gravă. Mă gândesc mai ales la Statele Unite ale Americii, unde am fost trimis ca nunțiu apostolic de Papa Benedict al XVI – lea pe 19 octombrie 2011, zi a sărbătorii memoriale a primilor mucenici nord-americani. Episcopii din Statele Unite sunt chemați, și eu împreună cu ei, să urmam exemplul acestor primi martiri care au adus Evanghelia în țările Americii, sa fim martori credibili ai dragostei incomensurabile a lui Cristos, Calea, Adevărul și Viața.
Episcopii și preoții, abuzând de autoritatea lor, fie au săvârșit infracțiuni îngrozitoare în detrimentul credincioșilor lor, minori, victime nevinovate și tineri dornici să-și ofere viața Bisericii, fie prin tăcerea lor nu au împiedicat ca astfel de infracțiuni să continue a fi săvârșite.
Pentru a restabili frumusețea sfințeniei pe fața miresei lui Cristos, care este teribil de desfigurată de atât de multe crime abominabile, și dacă vrem cu adevărat să eliberăm Biserica din mlaștina fetidă în care a căzut, trebuie să avem curajul să distrugem cultura secretomaniei și să mărturisim în mod public adevărurile pe care noi le-am păstrat ascunse. Trebuie să distrugem conspirația tăcerii cu care episcopii și preoții s-au protejat în detrimentul credincioșilor lor, o conspirație a tăcerii care în ochii lumii riscă sa facă Biserica să semene cu o sectă, o conspirație a tăcerii care nu este diferită de cea care predomină în mafie. „Orice ați fi spus în întuneric … va fi proclamat de pe acoperișuri”(Lk 12:3)
Întotdeauna am crezut și am sperat că ierarhia Bisericii ar putea găsi în ea însăși resursele spirituale și puterea de a spune întregul adevăr, de a se modifica și de a se reînnoi. De aceea, chiar dacă mi s-a cerut în mod repetat , am evitat întotdeauna să fac declarații presei chiar și atunci când ar fi fost dreptul meu să fac acest lucru, pentru a mă apăra împotriva calomniilor publicate despre mine, chiar și prin prelații înalți ai Curiei Romane. Dar acum când corupția a atins vârfurile Ierarhiei bisericii, conștiința mea îmi dictează să dezvălui acele adevăruri cu privire la cauza Arhiepiscopului Emerit de Washington, D.C., Theodore McCarrick, pe care l-am cunoscut în cursul sarcinilor încredințate mie de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în calitate de delegat al Reprezentanțelor pontificale, din 1998 până în 2009, și de Papa Benedict al XVI-lea, ca Nunțiu apostolic în Statele Unite ale Americii, din 19 octombrie, 2011 până la sfârșitul lunii mai 2016.
În calitate de delegat al Reprezentanțelor pontificale în Secretariatul de Stat, responsabilitățile mele nu au fost limitate la Nuntiatele Apostolice, ci au inclus și personalul Curiei Romane (angajări, promoții, procese de informare asupra candidaților la episcopat etc.) și examinarea cazurilor delicate, inclusiv cele referitoare la cardinali și episcopi, care au fost încredințate delegatului de către Cardinalul Secretar de stat sau de către Înlocuitorul Secretarului de Stat
Pentru a risipi suspiciunile insinuate în mai multe articole recente, voi spune imediat că Nunțiul Apostolic din Statele Unite, Gabriel Montalvo și Pietro Sambi, care au decedat prematur, au informat imediat Sfântul Scaun, de îndată ce au aflat de gravul comportament imoral al arhiepiscopului McCarrick cu seminariști și preoți. Într-adevăr, în conformitate cu ceea ce a scris Nunțiul Pietro Sambi, scrisoarea părintelui O.P. Boniface Ramsey din 22 noiembrie 2000, a fost scrisă la cererea noului Nunțiu Montalvo. În scrisoare, părintele Ramsey, care a fost profesor la seminarul diecezan din Newark de la sfârșitul anilor ’80 până în 1996, afirmă că exista un zvon recurent în cadrul seminarului că Arhiepiscopul „și-a împărțit patul cu seminariștii”, invitând câte cinci în același timp să-și petreacă week-end-ul cu el la casa lui de pe plajă. Și a adăugat că știa un anumit număr de seminariști, dintre care unii mai târziu au devenit preoți în Arhiepiscopia Newark, care au fost invitați la această casă de pe plajă și care au împărțit patul cu Arhiepiscopul.
Biroul pe care l-am avut în acel moment nu a fost informat cu privire la nici o măsură luată de Sfântul Scaun după ce acele acuzațiile au fost aduse de Nuncio Montalvo la sfârșitul anului 2000, când Cardinalul Angelo Sodano era Secretar de stat.
De asemenea, Nunțiul Sambi a transmis secretarului de stat cardinal, Tarcisio Bertone, un Memorandum de acuzare împotriva lui McCarrick de către preotul Gregory Littleton din Dieceza de Charlotte, care a fost redus la starea de laic pentru o violare de minori, împreună cu alte două documente ale lui Littleton, în care el a spus povestea sa tragică despre abuzul sexual al arhiepiscopului de Newark și al altor preoți și seminariști. Nunțiul a adăugat că Littleton și-a trimis deja Memorandumul la aproximativ douăzeci de persoane, inclusiv autorități judiciare civile și ecleziale, poliție și avocați, în iunie 2006 și că, prin urmare, este foarte probabil ca știrile să fie făcute publice în curând. El cerea, prin urmare, o intervenție promptă a Sfântului Scaun.
În redactarea unui memoriu asupra acestor documente care mi-au fost încredințate, în calitate de delegat pentru Reprezentările Pontificale, pe 6 decembrie 2006, am scris superiorilor mei, Cardinalului Tarcisio Bertone și Înlocuitorul Leonardo Sandri, că faptele atribuite lui McCarrick de către Littleton erau de o asemenea gravitate și atât de rele încât să provoace celui ce citește un sentiment de dezgust și groază, de profundă durere și amărăciune, și că ele se constituiau în acuzația de seducție, cerând acte depravate din partea seminariștilor și preoților, în mod repetat și simultan cu mai mulți oameni; batjocorirea, în prezența altor doi preoți, a unui tânăr seminarist care a încercat să reziste avansurilor Arhiepiscopului , absolvirea complicilor în aceste actele depravate, celebrarea sacrilegă a Euharistiei cu aceiași preoți după comiterea unor astfel de acte. În memoriul meu, pe care l-am prezentat în aceeași zi, 6 decembrie 2006, superiorului meu direct, Înlocuitorul Leonardo Sandri, am propus superiorilor mei următoarele considerații și Cursuri de acțiune :
- Având în vedere ca părea un nou scandal de o gravitate deosebită, deoarece era vorba de un cardinal, si ca va fi adăugat la numeroasele scandaluri pentru Biserica din Statele Unite,
- și că, din moment ce această chestiune avea de-a face cu un cardinal și în conformitate cu can. 1405 § 1, Nr. 2 ˚, „ipsius Romani Pontificis dumtaxat ius est iudicandi ” (n.tr. – dreptul de a judeca ii aparține doar Pontifului Roman) ;
- Am propus o măsură exemplară împotriva cardinalului, care ar putea avea efectul unui medicament, pentru a preveni abuzurile viitoare împotriva victimelor nevinovate și pentru a atenua scandalul foarte grav pentru credincioși, care în ciuda a tot au continuat să iubească și să creadă în Biserică.
Am adăugat că ar fi salutar dacă, măcar o dată, autoritatea ecleziastică ar interveni în fața autorităților civile și, dacă este posibil, înainte ca scandalul să izbucnească în presă. Acest lucru ar fi putut restabili demnitatea unei Biserici atât de încercate și umilite de atâtea acte abominabile din partea unor păstori. Dacă s-ar fi făcut acest lucru, autoritatea civilă nu ar mai fi trebui să judece un cardinal, ci un păstor pentru care Biserica luase deja măsurile corespunzătoare pentru a-l împiedica pe cardinal să abuzeze de autoritatea lui și să continue să distrugă victime nevinovate.
Notă:
Toate memoriile, scrisorile și alte documente menționate aici sunt disponibile la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun sau la Nunțiatura Apostolică din Washington, D.C.
Memoriul meu din 6 decembrie 2006 a fost păstrat de superiorii mei și nu mi s-a returnat niciodată împreuna cu vreo hotărâre a superiorilor în această privință.
Ulterior, în jurul datei de 21-23 aprilie 2008, a fost publicata pe internet, la richardsipe.com, Declarația pentru Papa Benedict al XVI-lea despre criza abuzurilor sexuale în Statele Unite, de Richard Sipe. Pe 24 aprilie, el a fost transmis de Prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, Cardinalul William Levada, secretarului de stat cardinal Tarcisio Bertone. Mie mi-a fost livrat o lună mai târziu, în data de 24 mai 2008.
În ziua următoare, am transmis un nou memoriu noului supleant, Fernando Filoni, in care am inclus memoriul precedent din 6 decembrie 2006. În acesta, am rezumat documentul lui Richard Sipe, care s-a încheiat cu acest apel respectuos și din inima față de Papa Benedict al XVI-lea: „Mă apropii de sfințenia Dumneavoastră cu reverența cuvenită, dar cu aceeași intensitate care l-a motivat pe Peter Damian să prezinte înaintea predecesorului tău, Pope Leo IX, o descriere a condiției clerului din timpul său. Problemele despre care a vorbit sunt similare și la fel de mari acum în Statele Unite, cum au fost atunci în Roma. Dacă Sfinția voastră va cere, eu personal vă voi prezenta documentația despre ceea ce vorbesc. ”
Am încheiat nota prin repetarea către superiorii mei că am considerat necesar să intervină cât mai curând
posibil si sa înlăture pălăria de cardinal de pe capul Cardinalului McCarrick și că ar trebui să fie supus
sancțiunilor stabilite prin Codul de drept canonic, care prevăd de asemenea reducerea la statutul de laic.
Acest al doilea memento al meu nu a fost nici el niciodată returnat la Biroul de Personal, iar eu am fost foarte dezamagit de superiorii mei pentru absența de neconceput a oricărei măsuri împotriva cardinalului și pentru continua lipsă de comunicare cu mine de la prima mea notă din decembrie 2006.
Dar, în sfârșit, am aflat cu certitudine, prin cardinalul Giovanni Battista Re, atunci prefectul Congregației pentru Episcopi, că Declarația curajoasă și meritorie a lui Richard Sipe a avut rezultatul dorit. Papa Benedict a impus Cardinalului McCarrick sancțiuni similare celor impuse lui acum de către Papa Francisc: Cardinalul trebuia să părăsească seminarul în care locuia, I s-a interzis să celebreze Liturghia în public, să participe la întruniri publice, să tina prelegeri, să călătorească, cu obligația de a se dedica unei vieți de rugăciune și penitență.
Nu știu când a luat Papa Benedict aceste măsuri împotriva lui McCarrick, în 2009 sau 2010, pentru că între timp eu am fost transferat la Guvernoratul statului Vatican, la fel cum nu știu nici cine a fost responsabil pentru această întârziere incredibilă. Cu siguranță nu cred că a fost Papa Benedict, care ca și Cardinal a denunțat în repetate rânduri corupția prezentă în Biserică și în primele luni ale pontificatului lui a luat deja o poziție fermă împotriva admiterii în seminar a tinerilor cu tendințe homosexuale. Cred că s-a datorat primului colaborator al Papei la vremea respectivă, Cardinalul Tarcisio Bertone, care favoriza în mod notoriu promovarea homosexualilor în poziții de responsabilitate si care obișnuia să trieze informațiile pe care le considera potrivite a fi transmite papei.
În orice caz, ceea ce este sigur este că Papa Benedict a impus sancțiunile canonice de mai sus lui McCarrick și că i-au fost comunicate de Nunțiul Apostolic al Statelor Unite, Pietro Sambi. Mons. Jean-François Lantheaume, pe atunci prim consilier al Nunțiaturii din Washington și Însărcinatul cu afaceri după moartea neașteptată a Nunțiului Sambi din Baltimore, mi-a spus când am ajuns la Washington – și este gata să depună mărturie – despre o conversație furtunoasă, care a durat peste o oră, pe care Nunțiul Sambi a avut-o cu Cardinalul McCarrick pe care l-a convocat la Nunțiatura. Mons. Lantheaume mi-a spus că „vocea nunțiului putea fi auzită în tot coridorul.”
În același timp, mi-a fost transmisă aceeași dispoziție a Papei Benedict, de către noul prefect al Congregației pentru episcopi, Cardinalul Marc Ouellet, în noiembrie 2011, într-o conversație înainte de plecarea mea la Washington, și a fost inclusa printre instrucțiunile aceleiași Congregații față de noul Nunţiu.
La rândul meu, eu le-am repetat cardinalului McCarrick la prima întâlnire cu el la Nunțiatură. Cardinalul, mormăind într-un mod greu de înțeles, a recunoscut că poate a făcut greșeala să doarmă în același pat cu niște seminariști la casa lui de pe plajă, dar el a spus asta ca și cum nu ar fi avut importanță.
Credincioșii se întreabă cu insistență cum a fost posibil ca el să fie numit la Washington Cardinal pe mai departe și au tot dreptul să știe cine știa și cine i-a acoperit gravele greșeli. Este prin urmare, datoria mea de a dezvălui ceea ce știu despre acest lucru, începând cu Curia Romană.
Cardinalul Angelo Sodano a fost secretar de stat până în septembrie 2006: toate informațiile i-au fost comunicate lui. În noiembrie 2000, Nunzio Montalvo i-a trimis raportul său, transmițându-i scrisoarea menționată anterior de la părintele Boniface Ramsey, în care el denunța abuzurile grave comise de McCarrick.
Se știe că Sodano a încercat să acopere până la capăt scandalul părintelui Maciel. El chiar l-a înlăturat pe Nunțiul din Mexico City, Justo Mullor, care a refuzat să fie complice în schema sa de a-l acoperi pe Maciel, și în locul lui l-a numit pe Sandri, pe atunci Nunțiu în Venezuela, care era dispus să colaboreze la această acoperire. Sodano chiar a mers atât de departe încât a emis o declarație de la biroul de presă al Vaticanului, în care se afirma o minciună, că Papa Benedict a decis să fie considerat închis cazul Maciel. Benedict a reacționat, în ciuda apărării intense a lui Sodano, iar Maciel a fost găsit vinovat și condamnat irevocabil
Oare numirea lui McCarrick la Washington ca și Cardinal a fost lucrătura lui Sodano, când Papa Ioan Paul al II-lea era deja foarte bolnav? Nu ne este dat să știm. Cu toate acestea, este legitim să gândești așa, dar nu cred că el a fost singurul responsabil pentru acest lucru. McCarrick mergea frecvent la Roma și își făcea prieteni peste tot, la toate nivelurile Curiei. Dacă Sodano îl proteja pe Maciel, după cum pare sigur, nu există niciun motiv pentru care să nu-l protejeze pe McCarrick, care, conform multora, aveau mijloace financiare să influențeze deciziile. Nominalizării sale la Washington i s-a opus pe atunci prefectul Congregației pentru episcopi, Cardinalul Giovanni Battista Re. La Nunțiatura din Washington există o notă scrisă de mâna lui, în care Cardinal Re se disociază de aceasta numire și afirmă că McCarrick a fost doar al 14-lea pe lista pentru Washington.
Raportul Nuntiului Sambi, cu toate atașamentele, a fost trimis Cardinalului Tarcisio Bertone, în calitate de Secretar de Stat. Cele două memorii ale mele menționate mai sus, din 6 decembrie 2006 și 25 mai 2008, au fost de asemenea probabil predate lui de către Supleant. După cum am menționat deja, cardinalul nu a avut nici o dificultate în a prezenta cu insistentă candidați pentru episcopat care erau cunoscuți ca fiind homosexuali activi – citez numai bine-cunoscutul caz al lui Vincenzo de Mauro, care a fost numit Arhiepiscop-episcop de Vigevano și mai târziu a fost eliminat pentru că își submina seminariștii – și pentru ca filtra și manipula informațiile pe care le transmitea Papei Benedict.
Cardinalul Pietro Parolin, actualul secretar de stat, a fost, de asemenea, complice la acoperirea faptelor rele ale lui McCarrick care, după alegerea Papei Francis, s-a lăudat deschis cu călătoriile și misiunile sale pe diverse continente. În aprilie 2014, Washington Times a avut un raport pe prima pagină despre călătoria lui McCarrick în Republica Centrafricană și anume în numele Departamentului de Stat, nici mai mult nici mai puțin. Ca Nunțiu la Washington, eu i-am scris Cardinalului Parolin întrebându-l dacă sancțiunile impuse lui McCarrick de Papa Benedict erau încă în vigoare. Este de la sine înțeles că scrisoarea mea nu a primit niciun răspuns!
Același lucru se poate spune și despre Cardinalul William Levada, fostul prefect al Congregației pentru Doctrina credinței, pentru cardinalii Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru episcopi, Lorenzo Baldisseri, fost secretar al aceleiași Congregații pentru Episcopi și Arhiepiscopul Ilson de Jesus Montanari, actualul secretar al aceleiași Congregații. Toți erau conștienți, prin prisma mandatului lor, de sancțiunile impuse lui McCarrick de către Papa Benedict.
Cardinalii Leonardo Sandri, Fernando Filoni și Angelo Becciu, în calitate de înlocuitori ai Secretariatului de Stat, cunoștea în detaliu situația cu privire la Cardinalul McCarrick.
Si Cardinalii Giovanni Lajolo și Dominique Mamberti știau. Ca secretari pentru Relația cu Statul, ei au participat de mai multe ori pe săptămână la întâlnirile colegiale cu secretarul de stat.
În ceea ce privește Curia Romană, pentru moment mă voi opri aici, chiar dacă numele altor prelați din Vatican sunt bine cunoscute, chiar și unii foarte apropiați de Papa Francisc, cum ar fi Cardinalul Francesco Coccopalmerio și Arhiepiscopul Vincenzo Paglia, care aparțin curentului în favoarea transformării doctrinei catolice asupra homosexualității, un curent deja denunțat în 1986 de Cardinal Joseph Ratzinger, prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, în Scrisoarea către Episcopii Bisericii Catolice privind îngrijirea pastorală a persoanelor homosexuale. Cardinalii Edwin Frederick O’Brien și Renato Raffaele Martino aparțin, de asemenea, aceluiași curent, deși cu o alta ideologie. Alții, aparținând aceluiași curent, chiar locuiesc la Casa Sancta Martha.
Acum, despre Statele Unite. Evident, primul care au fost informat despre măsurile luate de Papa Benedict a fost succesorul lui McCarrick la Scaunul din Washington, Cardinalul Donald Wuerl, a cărui situație este acum complet compromisă de recentele dezvăluiri privind comportamentul său ca episcop de Pittsburgh.
Este absolut de neconceput ca Nuntiul Sambi, care a fost o persoană extrem de responsabilă, loial, direct și explicit în modul său de a fi (adevărat fiu al Romagnei) să nu-i fi vorbit despre el. În orice caz, eu însumi am adus subiectul în discuțiile cu Cardinalul Wuerl, în mai multe rânduri, și cu siguranță nu a fost nevoie să intru în detalii, pentru că mi-a fost clar imediat că era pe deplin conștient de problemă. Îmi amintesc în special faptul că a trebuit să-i atrag atenția, pentru că mi-am dat seama că într-o publicație arhidiecezană era un anunț prin care erau invitați tineri care considerau că au vocația preoției, să se întâlnească cu Cardinalul McCarrick. Am sunat imediat la Cardinalul Wuerl, care și-a exprimat fata de mine surpriza, spunându-mi că nu știa nimic despre acel anunț și că îl va anula. Dacă, după cum continuă acum să afirme, nu știa nimic despre abuzurile comise de McCarrick și de măsurile luate de Papa Benedict, cum poate fi explicat răspunsul său?
Recentele sale afirmații că nu știa nimic despre asta, deși la început el s-a referit în mod viclean la despăgubirile pentru cele două victime, sunt absolut ridicole. Cardinalul minte fără rușine și îl forțează pe cancelarul său, Mons. Antonicelli, să mintă și el.
Cardinalul Wuerl a mințit în mod clar și într-o altă ocazie. După un eveniment inacceptabil din punct de vedere moral, autorizat de către autoritățile academice din Universitatea Georgetown, am adus aceasta în atenția președintelui, dr.John DeGioia, trimițându-i două scrisori consecutive. Înainte de a le trimite destinatarului, pentru a face lucrurile în mod corespunzător, am dat o copie a acestora Cardinalului, cu o scrisoare de însoțire pe care am scris-o. Cardinalul mi-a spus că nu știa nimic despre asta. Cu toate acestea, el nu a recunoscut primirea celor două scrisori. Am aflat ulterior că evenimentul de la Georgetown a avut loc timp de șapte ani. Dar cardinalul nu știa nimic despre asta!
Cardinalul Wuerl, conștient de abuzurile continue comise de Cardinalul McCarrick și de sancțiunile impuse acestuia de către Papa Benedict, încălcând ordinul Papei, i-a permis acestuia, de asemenea, să locuiască într-un seminar la Washington D.C. În acest fel, a pus și pe alți seminariști în pericol.
Episcopul Paul Bootkoski, emerit de Metuchen, și Arhiepiscopul John Myers, emerit de Newark, au acoperit abuzurile comise de McCarrick în eparhiile lor și au compensat pe doi dintre cei care i-au fost victime. Ei nu pot nega acest lucru și trebuie să fie interogați pentru a dezvălui toate circumstanțele și toate responsabilitățile cu privire la această problemă.
Cardinalul Kevin Farrell, care a fost recent intervievat de mass-media, a mai spus că nu a avut cea mai mică idee despre abuzurile comise de McCarrick. Având în vedere statutul său în Washington, Dallas și acum în Roma, cred că nimeni nu poate să-l creadă sincer. Nu știu dacă a fost întrebat vreodată dacă știe infracțiunile lui Maciel. Dacă ar nega acest lucru, l-ar crede cineva dat fiind faptul că ocupa poziții de responsabilitate ca membru al Legionarilor lui Cristos?
În ceea ce-l privește pe Cardinalul Sean O’Malley, aș spune pur și simplu că declarațiile sale cele mai recente despre cazul McCarrick sunt deconcertante și au întunecat complet transparența și credibilitatea sa.
***
Conștiința mea îmi cere să dezvălui și faptele pe care le-am experimentat personal, în legătură cu Papa Francis, care au o semnificație dramatică și care mie, în calitate de episcop care împărtășește responsabilitatea colegială a tuturor episcopilor pentru Biserica universală, nu-mi permit să rămân tăcut. Faptele pe care eu le susțin aici, sunt gata să le reafirm și sub jurământ, chemând pe Dumnezeu ca martor al meu.
În ultimele luni ale pontificatului său, Papa Benedict al XVI-lea a convocat o întâlnire a tuturor nunțiilor apostolici la Roma, așa cum au făcut-o în mai multe rânduri și Paul VI și Sf. Ioan Paul al II-lea. Data stabilită pentru audiența cu Papa a fost vineri, 21 iunie 2013. Papa Francis a păstrat acest angajament al predecesorului sau. Desigur, am venit și eu la Roma, din Washington. A fost prima mea întâlnire cu noul papă ales doar cu trei luni înainte, după demisia Papei Benedict.
În dimineața zilei de joi, 20 iunie 2013, m-am dus la Domus Sanctae Marthae, să mă alătur colegilor mei care stăteau acolo. De îndată ce am intrat în sală l-am întâlnit pe Cardinalul McCarrick, care purta sutana roșie. L-am salutat cu respect, așa cum am făcut întotdeauna. Mi-a spus imediat, într-un ton undeva între ambiguu și triumfător: „Papa m-a primit ieri, mâine mă duc în China.”
În acel moment nu știam nimic despre lunga lui prietenie cu Cardinalul Bergoglio și despre rolul important pe care el îl avusese în recenta alegere [a noului papa – n.tr], așa cum a dezvăluit mai târziu McCarrick într-o prelegere la Universitatea Villanova ca și într-un interviu în Național Catolic Reporter. Nici nu m-am gândit vreodată că el a participat la întâlnirile preliminare ale recentului conclav și la rolul pe care el l-a avut în calitate de cardinal elector în conclavul din 2005. De aceea nu am înțeles imediat semnificația mesajului criptat pe care McCarrick mi l-a comunicat, dar asta mi-a devenit clar în zilele imediat următoare.
A doua zi a avut loc audiența cu Papa Francisc. După comunicarea lui, care a fost parțial citită și parțial sugerată, Papa a dorit să salute pe toți nunțiii unul câte unul. Eram toți pe un singur rând, eu îmi amintesc că am fost printre ultimii. Când a fost rândul meu, abia am avut timp să-i spun: „Eu sunt nunțiul din Statele Unite „. El m-a asaltat imediat cu un ton de reproș, folosind aceste cuvinte: „Episcopii din Statele Unite nu trebuie să fie ideologizați! Ei trebuie să fie păstori! „Desigur că nu eram în poziția de a cere explicații cu privire la semnificația cuvintelor sale și la modul agresiv în care m-a admonestat. Aveam în mână o carte în portugheză pe care Cardinalul O’Malley mi-a trimis-o cu câteva zile mai devreme pentru Papă, spunându-mi „ca să poată să-și reamintească portugheza înainte de a merge la Rio pentru Ziua Tineretului Mondial„. I-am înmânat-o imediat și m-am eliberat de acea situație extrem de deranjantă și stânjenitoare.
La sfârșitul audienței, Papa a anunțat: „Aceia dintre voi care încă mai sunteți la Roma în următoarea duminică sunteți invitați să concelebrați cu mine la Domus Sanctae Marthae. ” În mod normal, m-am gândit să rămân pentru a clarifica, cât mai curând posibil, ce intenționase Papa să-mi spună.
Duminică, 23 iunie, înainte de concelebrarea cu Papa, l-am întrebat pe Mons. Ricca, care în calitatea sa de persoană însărcinată cu problemele casei ne-a ajutat să ne punem veșmintele, dacă ar putea cere papei să mă primească săptămâna următoare. Cum aș fi putut reveni la Washington fără să fi clarificat ce a vrut Papa de la mine? La sfârșitul Liturghiei, în timp ce Papa îi saluta pe cei câțiva laici prezenți, Mons. Fabian Pedacchio, secretarul său argentinian, a venit la mine și a spus: „Papa mi-a spus să va întreb dacă sunteți liber acum!” Firește, am răspuns că sunt la dispoziția Papei și că ii mulțumesc pentru ca mă primește imediat. Papa m-a luat la primul etaj în apartamentul lui și a spus: „Avem 40 de minute înainte de Angelus.”
Am început conversația, întrebându-l pe papă cu privire la ceea ce intenționa să-mi spună cu cuvintele pe care mi le adresase când l-am salutat vineri. Și Papa, într-un mod foarte diferit, prietenos, aproape cu afecțiune, mi-a spus: „Da, episcopii din Statele Unite nu trebuie să fie ideologizați, ei nu trebuie să fie de dreapta precum Arhiepiscopul de Philadelphia (Papa nu a menționat numele acelui Arhiepiscop) ei trebuie să fie păstori; și nu trebuie să fie nici de stânga” – și a adăugat, ridicând ambele brațe – și când spun stânga vreau să spun homosexuali” Desigur, nu am înțeles logica corelației dintre a fi de stânga și a fi homosexual, dar nu am adăugat nimic altceva.
Imediat după aceea, Papa m-a întrebat într-un mod înșelător: „Cum este Cardinalul McCarrick?” I-am răspuns cu deplină sinceritate și, probabil, cu mare naivitate: „Sfinte Părinte, nu știu dacă îl cunoașteți pe Cardinalul McCarrick, dar dacă întrebați Congregația pentru Episcopi, există un dosar foarte de gros despre el. El a corupt generații de seminariști și preoți, iar Papa Benedict i-a ordonat să se retragă la viața de rugăciune și penitență „. Papa nu a făcut nici cel mai mic comentariu despre aceste cuvinte foarte grave ale mele și nu a arătat nici o expresie de surpriză, de parcă deja ar fi cunoscut problema de ceva vreme, și a schimbat imediat subiectul. Dar apoi, care a fost intenția Papei când mi-a pus întrebarea: „Cum este Cardinalul McCarrick?” El a vrut în mod clar să afle dacă eu eram un aliat al lui McCarrick sau nu.
După ce m-am întors la Washington totul a devenit foarte clar pentru mine, datorită și unui nou eveniment care a avut loc la doar câteva zile după întâlnirea mea cu Papa Francisc. Când noul episcop Mark Seitz a intrat în posesia Episcopiei de El Paso, pe 9 iulie 2013, eu l-am trimis pe primul consilier, Mons. Jean-François Lantheaume, în timp ce eu m-am dus la Dallas în aceeași zi pentru o întâlnire internațională pe tema Bioeticii. Când s-a întors, Mons. Lantheaume mi-a spus că în El Paso se întâlnise cu Cardinalul McCarrick care, luându-l de-o parte, i-a spus aproape aceleași cuvinte pe care Papa mi le spusese mie la Roma: „Episcopii din Statele Unite nu trebuie să fie ideologizați, nu trebuie să fie de dreapta, ei trebuie să fie păstori … „Am fost uluit! Atunci mi-a devenit clar faptul că cuvintele de reproș pe care Papa Francisc mi le adresase la 21 iunie 2013 ii fuseseră puse în minte cu o zi înainte de către Cardinalul McCarrick. De asemenea, mențiunea făcută de Papa „nu ca Arhiepiscopul de Philadelphia „ar putea duce cu gândul tot la McCarrick, deoarece a existat un dezacord puternic între cei doi în legătură cu admiterea la Comuniune [Împărtășanie] a politicienilor pro-avort. În a sa comunicare către episcopi, McCarrick a manipulat atunci o scrisoare a Card. Ratzinger (pe atunci cardinal) care ii interzicea să le dea comuniunea [împărtășania] politicienilor pro-avort.
Într-adevăr, și eu știam cum anumiți cardinali, cum ar fi Mahony, Levada și Wuerl, era strâns legați de McCarrick; ei s-au opus celor mai recente numiri făcute de Papa Benedict, pentru posturi importante precum Philadelphia, Baltimore, Denver și San Francisco.
Nemulțumindu-se cu capcana pe care mi-a întins-o în 23 iunie 2013, când m-a întrebat despre McCarrick, la doar câteva luni mai târziu, în audiența pe care mi-a acordat-o în 10 octombrie 2013, Papa Francisc a pus la cale pentru mine o a doua cursă, de data aceasta cu privire la un al doilea protejat al său, Cardinalul Donald Wuerl. El m-a întrebat: „Cum este Cardinalul Wuerl, este bun sau rău? ” I-am răspuns: „Sfinte Părinte, nu vă voi spune dacă este bun sau rău, dar vă voi spune două fapte” Ele sunt cele pe care le-am menționat deja mai sus, care se referă la neglijența pastorala a lui Wuerl în ceea ce privește deviațiile aberante care au avut loc la Universitatea Georgetown și la invitația Arhidiecezei de Washington pentru tinerii aspiranți la preoție să se întâlnească cu McCarrick! Din nou, Papa nu a avut nici o reacție.
De asemenea, a fost clar că, din momentul alegerii Papei Francis, McCarrick, acum eliberat de toate constrângerile, se simțea liber să călătorească în mod continuu, să tina prelegeri și interviuri. Într-un efort de echipă cu Cardinalul Rodriguez Maradiaga, el devenise păpușarul pentru numirile în Curia și în Statele Unite, și cel mai ascultat consilier în Vatican pentru relațiile cu administrația Obama. Acesta este singurul mod în care se poate explica faptul că, în Congregația pentru Episcopi, Papa l-a înlocuit pe Cardinalul Burke cu Wuerl și imediat l-a numit pe Cupich, care a fost făcut repede cardinal. Cu aceste numiri, Nunțiatura din Washington a rămas pe dinafară în numirea episcopilor. În plus, el l-a numit pe brazilianul Ilson de Jesus Montanari – marele prieten al Secretarului său personal, argentinianul Fabian Pedacchio – ca secretar al aceleiași Congregații pentru episcopi și Secretar al Colegiului Cardinalilor, pe care îl promova într-un singur salt de la un simplu funcționar al acestui departament la Arhiepiscop Secretar. Ceva fără precedent pentru o poziție atât de importantă!
Numirile lui Blase Cupich la Chicago și Joseph W. Tobin la Newark au fost orchestrate de către McCarrick, Maradiaga și Wuerl, uniți printr-un pact malefic de abuzuri de către primul și cel puțin acoperirea abuzurilor de către ceilalți doi. Numele lor nu erau printre cele prezentate de Nunțiatură pentru Chicago și Newark.
În ce-l privește Cupich, nu se poate să nu remarci aroganța lui ostentativă și insolența cu care el respinge evidenta care este acum vizibilă pentru toți: că 80% din abuzurile constatate au fost comise împotriva unor tineri adulți de către homosexuali care se aflau într-o poziție de autoritate asupra victimelor lor.
În timpul discursului pe care l-a ținut când a intrat în posesia Scaunului de Chicago, la care eu am fost prezent ca reprezentant al Papei, Cupich a spus că nu trebuie să ne așteptam ca noul Arhiepiscop {el} să meargă pe apă [n.tr – sa facă minuni]. Poate că ar fi de ajuns pentru el să poată rămâne cu picioarele pe pământ și să nu încerce să transforme realitatea cu susul în jos, orbit de ideologia sa pro-homosexuali, după cum a afirmat el într-un interviu recent pentru revista America Magazine. Lăudând-se cu experiența sa specială în această chestiune, ca președinte al Comitetul pentru protecția copiilor și tinerilor din USCCB, el a afirmat că principala problemă în criza abuzului sexual de către clerici nu este homosexualitatea, și că aceasta afirmație nu este decât o modalitate de a distrage atenția de la adevărata problemă, care este clericalismul. În sprijinul acestei teze, Cupich a făcut referire în mod „ciudat” la rezultatele cercetărilor efectuate în perioada de vârf a crizei abuzului sexual asupra minorilor de la începutul anilor 2000, în timp ce a ignorat „candid” faptul că rezultatele anchetei respective au fost total negate de rapoartele ulterioare independente ale Colegiului de Justiție Penală John Jay din 2004 și 2011, care a concluzionat că, în cazurile de abuz sexual, 81% dintre victime au fost bărbați. De fapt, părintele Hans Zollner, S.J., Prorector al Universității Pontificale Gregorian, Președinte al Centrului pentru Protecția Copilului și Membru al Comisiei Pontificale pentru Protecția Minorilor, a declarat recent ziarului La Stampa că „în majoritatea cazurilor este vorba de abuzul homosexual„.
Numirea lui McElroy în San Diego a fost, de asemenea, orchestrată de sus, cu o comanda criptată pentru mine, ca Nunțiu, de către Cardinalul Parolin: „Rezervați Scaunul de San Diego pentru McElroy„.
McElroy cunostea, de asemenea, foarte bine abuzurile lui McCarrick, așa cum se poate observa dintr-o scrisoare trimisă lui de carte Richard Sipe pe 28 iulie 2016.
Aceste personaje sunt strâns asociate cu indivizi aparținând, în special, aripii deviate din Societatea lui Isus, care astăzi din păcate reprezintă o majoritate, aripa care a fost deja o serioasă cauză de îngrijorare pentru Papa Paul VI și pentru pontifii ulteriori. Este destul să luăm în considerare pe părintele Robert Drinan, S.J., care a fost ales de patru ori în Camera Reprezentanților și care a fost un susținător înverșunat al avortului; sau pe părintele Vincent O’Keefe, S.J., unul dintre principalii promotori ai Declarației landului O’Lakes din 1967, care a compromis în mod serios identitatea catolică a universităților și colegiilor din Statele Unite. Ar trebui notat de asemenea că McCarrick, pe atunci președinte al Universității Catolice din Puerto Rico, a participat, de asemenea, la aceasta nefericita preluare care a fost atât de dăunătoare pentru formarea conștiinței tinerilor americani, așa cum era ea strâns legata de aripa deviata a iezuiților.
Părintele James Martin, S.J., foarte apreciat de oamenii menționați mai sus, în special Cupich, Tobin, Farrell și McElroy, a fost numit Consultant al Secretariatului pentru Comunicații. Un cunoscut activist care promovează agenda LGBT, ales să corupă tinerii care se vor întâlni în curând la Dublin la Reuniunea Mondială a Familiilor, nu este altceva decât un trist exemplu recent al acestei aripi deviate a Societății lui Isus.
Papa Francisc a cerut în mod repetat transparență totală în Biserică, iar episcopii și credincioșii să acționeze cu parrhesia. [n.tr. – deschis, fără teama] Credincioșii din întreaga lume solicită acest lucru în mod exemplar și din partea lui. El trebuie să spună sincer când a aflat prima dată despre faptele rele comise de McCarrick, care a abuzat de autoritatea sa cu seminariști și preoți.
În orice caz, Papa a aflat de la mine pe 23 iunie 2013 și a continuat să-l acopere. El nu a luat în considerare sancțiunile pe care le-a impus Papa Benedict și l-a făcut consilierul său de încredere, împreună cu Maradiaga.
Cel din urmă [Maradiaga] este atât de încrezător în protecția Papei încât își permite să respingă ca „bârfă” apelurile sincere din partea a zeci de seminariști ai săi, care au găsit curajul să-i scrie după ce unul dintre ei a încercat să se sinucidă din cauza abuzurilor homosexuale din seminar.
Până acum credincioșii au înțeles bine strategia lui Maradiaga: să insulte victimele pentru a se salva pe sine, să mintă pana la capăt pentru a acoperi o mlaștină a abuzurilor de putere, de gestionare defectuoasă în administrarea proprietăților Bisericii și dezastre financiare, chiar împotriva prietenilor apropiați, cum ar fi cazul ambasadorului Hondurasului, Alejandro Valladares, fost decan al Corpului diplomatic la Sfântul Scaun.
În cazul fostului episcop auxiliar Juan José Pineda, după ce a fost publicat un articol despre el în săptămânalul italian L’Espresso în luna februarie, Maradiaga a declarat în ziarul Avvenire: „A fost auxiliarul meu episcopul Pineda, cel care a cerut vizitarea apostolică [n.tr. – o cercetare a unei persoane], pentru a-și „curăța” numele după ce a fost subiect al multor calomnii”. Acum, în ce-l privește pe Pineda, singurul lucru care a fost făcut public este faptul că demisia sa a fost pur și simplu acceptată, făcând astfel ca orice posibilă responsabilitate a lui și a lui Maradiaga să dispară în neant.
În numele transparenței atât de mult lăudată de papă, raportul Vizitatorului apostolic, episcopul argentinian Alcides Casaretto, trimis cu mai mult de un an în urmă direct la Papă și numai lui, trebuie să fie făcut public.
În cele din urmă, numirea recentă a lui Edgar Peña Parra în calitate de Înlocuitor al Arhiepiscopului este de asemenea legată de Honduras, adică de Maradiaga. Din 2003 până în 2007, Peña Parra a lucrat în calitate de consilier la Nunciatura de Tegucigalpa . Ca delegat al reprezentărilor pontificale, eu am primit informații îngrijorătoare despre el.
În Honduras, un scandal la fel de mare ca cel din Chile este pe cale să fie repetat. Papa îl apără pe omul său, Cardinalul Rodriguez Maradiaga, până la capăt, așa cum a făcut-o în Chile cu episcopul Juan de la Cruz Barroș, pe care l-a numit el însuși episcop de Osorno în ciuda sfaturilor Episcopilor Chilieni. Inițial, el a insultat victimele abuzului. Apoi, numai când a fost forțat de mass-media și de o revoltă a victimelor și credincioșilor chilieni, el și-a recunoscut greșelile și și-a cerut scuze, declarând că a fost dezinformat, provocând o situație dezastruoasă pentru Biserica din Chile, dar continuând să-i protejeze pe cei doi cardinali chilieni Errazuriz și Ezzati [n.tr. – acuzați ca au acoperit abuzurile]
Chiar și în povestea tragică a lui McCarrick, comportamentul papei Francisc nu a fost diferit. El știa cel puțin din 23 iunie 2013 că McCarrick a fost un serios prădător . Deși știa că este un om corupt, el l-a acoperit până în ultimul moment; într-adevăr, el a acceptat sugestiile lui McCarrick și și le-a însușit, acțiune cu siguranță nu inspirată de intenții sănătoase și de iubirea pentru Biserică. Numai atunci când a fost forțat de raportul abuzării unui minor, încă o data din cauza atenției mass-media, el a luat măsuri [în ceea ce-l privește pe McCarrick] pentru a-și salva imaginea sa în mass-media.
Acum, în Statele Unite, un cor de voci se ridică, mai ales de la credincioșii laici, și de curând s-au alăturat mai mulți episcopi și preoți, cerând ca toți cei care, prin tăcerea lor, au acoperit comportamentul criminal al lui McCarrick sau cei care s-au folosit de el pentru a promova în carieră sau pentru a-și promova intențiile, ambițiile și puterea în Biserică, să demisioneze.
Dar acest lucru nu va fi suficient pentru a vindeca situația unui comportament imoral extrem de grav din partea clerului: episcopi și preoți. Trebuie proclamat un timp de convertire și penitență. Trebuie ca virtutea castității să fie recuperată în rândurile clerului și în seminarii. Corupția în folosirea abuzivă a resurselor Bisericii și a ofertelor credincioșilor trebuie combătută. Trebuie să fie denunțata gravitatea comportamentului homosexual. Rețelele homosexuale prezente în Biserică trebuie eradicate, așa cum a scris recent Janet Smith, profesor universitar de Teologie Morală la Seminarul Major al Inimii Preasfinte din Detroit. „Problema abuzului clerului”, a scris ea, „nu poate fi rezolvată pur și simplu prin demisia unor episcopi și cu atât mai puțin prin directive birocratice. Problema mai profundă se află în rețelele homosexuale din cadrul clerului, care trebuie eradicate „. Aceste rețele homosexuale, care sunt acum larg răspândite în multe dieceze, seminarii, ordine religioase, etc., acționează sub ascunderea secretului și mint cu puterea tentaculelor de caracatiță, ștrangulând victime nevinovate și vocații preoțești și ștrangulând astfel întreaga Biserică.
Îi implor pe toți, în special episcopi, să vorbească pentru a învinge această conspirație a tăcerii care este atât de răspândită, și să raporteze cazurile de abuz de care știu ei, în mass-media și la Autoritățile civile.
Haideți să luăm în considerare puternicul mesaj pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea ni l-a lăsat moștenire: „Nu vă temeți! Nu va fie frica!”
În omilia lui din 2008 la Sărbătoarea Bobotezei, Papa Benedict ne-a amintit că planul Tatălui pentru mântuire a fost pe deplin revelat și realizat în misterul morții și învierii lui Cristos, dar el trebuie să fie acceptat în istoria omenirii, care este întotdeauna o istorie a fidelității din partea lui Dumnezeu și din păcate, și a infidelității din partea noastră ca oameni. Biserica, depozitarul binecuvântărilor Noului Legământ, semnat cu sângele Mielului, este sfântă, dar este alcătuită din păcătoși, așa cum scria Sfântul Ambrozie: Biserica este „imaculata ex maculatis„, ea este sfântă și fără pată, chiar dacă, în călătoria ei pământească, ea este alcătuită din oameni pătați cu păcate.
Vreau să reamintesc acest adevăr indestructibil despre sfințenia Bisericii acelor mulți oameni care au fost așa de profund scandalizați de comportamentul abominabil și sacrilegios al fostului Arhiepiscop de Washington, Theodore McCarrick; de comportamentul grav, deconcertant și păcătos al Papei Francisc și de conspirația tăcerii atâtor păstori, și care sunt tentați să abandoneze Biserica, desfigurată de atât de multe orori. La Angelus duminică, 12 august 2018, Papa Francis a spus aceste cuvinte: „Toată lumea este vinovată pentru binele pe care l-ar fi putut face și nu l-a făcut … Dacă nu ne opunem răului, noi îl hrănim în mod tacit. Trebuie să intervenim acolo unde se răspândește răul; pentru că răul se răspândește acolo unde lipsesc creștinii îndrăzneți care opun binele răului.” Dacă acest lucru este corect să fie considerat o responsabilitate morală gravă pentru fiecare credincios, cu atât este mai grav pentru păstorul suprem al Bisericii, care în cazul lui McCarrick nu numai că nu s-a opus răului, ci s-a asociat în a face răul cu cineva despre care știa că este profund corupt. El a urmat sfatul unui om pe care-l cunoștea bine ca fiind un pervers, multiplicând astfel exponențial cu autoritatea sa supremă răul făcut de McCarrick. Și câți alți păstori răi continua Francisc să susțină în acțiunile lor de distrugere activă a Bisericii!
Francisc a abdicat de la mandatul pe care Cristos i l-a dat lui Petru pentru a-i întări pe frații săi. Într-adevăr, prin acțiunea lui el i-a divizat, i-a indus în eroare și a încurajat lupii să continue să distrugă oile din turma lui Cristos.
În acest moment extrem de dramatic pentru Biserica universală, el trebuie să-și recunoască greșelile și, aplicând și la el principiul proclamat de toleranță zero, Papa Francis trebuie să fie primul care să stabilească un exemplu pentru cardinalii și episcopii care au acoperit abuzurile lui McCarrick și să demisioneze împreună cu ei toți.
Chiar și în disperarea și tristețea fata de enormitatea a ceea ce se întâmplă, să nu ne pierdem speranța! Știm foarte bine că marea majoritate a păstorilor noștri își trăiesc vocația preoțească cu fidelitate și dedicare.
În momente de mare încercare, harul Domnului este revelat din abundență și face Mila Sa infinită să fie disponibilă tuturor; dar ea este acordată numai celor care se căiesc cu adevărat și își propun cu sinceritate să-și modifice viața. Acesta este un timp favorabil pentru ca Biserica să-și mărturisească păcatele, să se convertească și să facă penitență.
Să ne rugăm pentru Biserică și pentru Papă, să ne amintim de câte ori ne-a cerut să ne rugăm pentru el!
Să ne reînnoim credința în Biserica, Mama noastră: „Cred într-una, sfântă, catolică și apostolică Biserică!”
Cristos nu va abandona niciodată Biserica Sa! El a născut-o din Sângele Său și o reînvie mereu cu Duhul Său!
Marie, Maica Bisericii, roagă-te pentru noi!
Marie, Fecioară și Regină, Mama Regelui slavei, roagă-te pentru noi!
Roma, 22 august 2018
Sub regenta Binecuvântatei Fecioare Maria
Informatii si mesaje 