GLASUL PROFETIC AL CELOR PATRU CARDINALI AI SFINTEI BISERICI ROMANO-CATOLICE
— de Episcopul Athanasius Schneider
”Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr.”
Dintr-o “profundă îngrijorare pastorală”, patru cardinali ai Sfintei Biserici Romano-Catolice – Eminența Sa Joachim Meisner, Arhiepiscop Emerit de Köln (Germania), Eminența Sa Carlo Caffarra, Arhiepiscop emerit de Bologna (Italia), Eminența Sa Raymond Leo Burke, Patron al Orinului Militar Suveran de Malta și Eminența Sa, Walter Brandmüller, Președinte emerit al Comisiei Pontificale pentru Științe Istorice – au dat publicității la 14 noiembrie 2016 textul celor cinci întrebări, numite dubia (termenul latinesc pentru dubii), text pe care i l-au înaintat în prealabil, la 19 septembrie 2016, Sfântului Părinte și Cardinalului Gerhard Müller, Prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, împreună cu o scrisoare însoțitoare. Cardinalii îi solicită Papei să clarifice “dezorientarea gravă și marea confuzie” în ceea ce privește interpretarea și aplicarea practică – în special cea a capitolului VIII – a exortației apostolice Amoris laetitia și a pasajelor ei referitoare la admiterea divorțaților recăsătoriți la sacramente, și în ceea ce privește învățătura despre morală a Bisericii.
În declarația lor, intitulată Solicitând claritate: un apel de a dezlega nodurile din Amoris laetitia, cardinalii afirmă că în ochii “multora – episcopi, preoți, credincioși – aceste paragrafe sugerează sau chiar învață explicit o schimbare a disciplinei Bisericii în ceea ce-i privește pe divorțații care trăiesc într-o nouă uniune”. Exprimându-se astfel, cardinalii nu au făcut decât să constate fapte reale din viața Bisericii. Aceste fapte sunt demonstrate de orientările pastorale ale unor dieceze și de declarațiile publice ale unor episcopi și cardinali, care afirmă că, în anumite cazuri, catolicii divorțați și recăsătoriți pot fi admiși la Sfânta Împărtășanie, deși aceștia continuă să facă uz de drepturile pe care legea divină le rezervă pentru soții căsătoriți valid.
Dând publicității un apel la claritate într-o chestiune care are de-a face simultan cu adevărul și cu sanctitatea a trei sacramente – căsătoria, penitența și Euharistia – cei patru cardinali nu și-au făcut decât datoria elementară de episcopi și cardinali, care constă în a-și aduce o contribuție activă, astfel încât revelația transmisă prin Apostoli să fie păstrată cu sfințenie și interpretată cu fidelitate. În special Conciliul Vatican II a fost cel care le-a reamintit tuturor membrilor colegiului episcopilor, în calitatea lor de succesori legitimi ai Apostolilor, de obligația lor, conform căreia “în temeiul instituirii și poruncii lui Christos, ei trebuie să fie plini de solicitudine pentru întreaga Biserică, iar această solicitudine, deși ea nu este exercitată ca act jurisdicțional, contribuie în mare măsură la binele Bisericii universale. Căci este de datoria tuturor episcopilor să promoveze și să salvgardeze unitatea credinței și disciplinei comune a întregii Biserici“ (Lumen gentium, 23; cf. și Christus Dominus, 5-6).
Când îi adresează Papei un apel public, episcopii și cardinalii – atunci când sunt motivați de o afecțiune colegială pentru Succesorul lui Petru și Vicarul lui Christos pe pământ – urmează învățătura Conciliului Vatican II (cf. Lumen gentium, 22); procedând astfel, ei se pun în “slujba ministeriului primațial” al Papei (cf. Directoriul pentru ministeriul pastoral al episcopilor, 13).
În zilele noastre, întreaga Biserică trebuie să reflecteze asupra faptului că nu degeaba l-a inspirat Sfântul Duh pe Sfântul Paul să consemneze în Epistola către Galateni despre episodul în care l-a corectat în mod public pe Petru. Trebuie să avem încredere că Papa Francisc va accepta acest apel public al celor patru cardinali în spiritul Apostolului Petru, atunci când Sf. Paul l-a corectat fratern întru binele întregii Biserici. Fie ca cuvintele marelui Doctor al Bisericii, Sf. Thoma d’Aquino, să ne lumineze și să ne întărească: “Când există un pericol pentru credință, supușii sunt obligați să-și admonesteze prelații, chiar și în mod public, așa cum a făcut Paul. Iar Augustin comentează pe această temă: ‘Petru însuși le-a dat un exemplu superiorilor, nerefuzând să fie corectat de supușii lui, când aceștia și-au dat seama că el s-a abătut de la calea cea dreaptă’.” (Summa theol., II-II, 33, 4c).
Adesea, Papa Francisc îndeamnă la dialog deschis și neînfricat între toți membrii Biserici, în chestiuni care privesc binele spiritual al sufletelor. În exortația apostolică Amoris laetitia, Papa vorbește despre nevoia unei “aprofundării într-o manieră deschisă a unor chestiuni doctrinare, morale, spirituale și pastorale. Gândirea păstorilor și teologilor, dacă aceasta este una fidelă Bisericii, onestă, realistă și creativă, va ajuta la atingerea unei mai mari clarități” (n. 2). În plus, la toate nivelele Bisericii, relațiile trebuie să fie lipsite de frică și de intimidare, așa cum a cerut Papa Francisc în numeroasele lui cuvântări.
În lumina acestor declarații ale Papei Francisc și a principiului dialogului și acceptării pluralității legitime a opiniilor, cerută de documentele Conciliului Vatican II, reacțiile neobișnuit de violente și intolerante ale unor episcopi și cardinali împotriva apelului calm și circumspect al celor patru cardinali ne produc o mare uimire. În aceste reacții intolerante, se pot fi citi afirmații că, de pildă, cei patru cardinali sunt proști1, naivi2, schismatici, eretici3 și chiar comparabili cu ereticii arieni.
Astfel de judecăți apodictice și nemiloase scot la iveală nu numai intoleranța, refuzul de a dialoga și furia irațională, ci demonstrează și o capitulare în fața imposibilității de a spune adevărul, o capitulare în fața relativismului din domeniul doctrinei și practicii, din domeniul credinței și din cel al vieții. Reacția clericală mai sus menționată împotriva glasului profetic al celor patru cardinali demonstrează în ultimă instanță neputință în fața adevărului. O reacție atât de violentă are doar un singur scop: acela de a reduce la tăcere glasul adevărului, care deranjează și irită ambiguitatea nebuloasă și aparent pașnică a acestor critici clericali.
Reacțiile negative vis-a-vis de declarația publică a celor patru cardinali ne aduc aminte de confuzia generală în ceea ce privește doctrina din vremea crizei ariene din secolul IV. Ar fi util pentru toată lumea ca, în situația de confuzie doctrinară din zilele noastre, să cităm câteva declarații ale Sfântului Hilarie de Poitiers, “Athanasie al Vestului”.
“Voi [episcopii din Gallia] care, împreună cu mine, încă Îi mai sunteți fideli lui Christos, ați rămas neclintiți atunci când ați fost amenințați de apariția ereziei, iar acum, prin rezistența voastră, desputerniciți întreaga nerușinare a acestei erezii. Da, fraților, ați învins, întru imensa bucurie a celor care vă împărtășesc credința: iar stăruința voastră neobosită v-a câștigat o dublă faimă: cea de a vă fi păstrat puritatea conștiinței și cea de a fi dat un exemplu demn de cinstire” (Hil De Syn., 3).
“Credința voastră de neclintit [a episcopilor din Gallia] își păstrează minunata faimă a conștiinței sale curate și persistă în repudierea acțiunilor viclene, ambigui sau lașe, într-un mod sigur, în Christos, prin păstrarea profesiunii libertății sale. Căci, din moment ce, cu toții, am suferit o durere profundă și atroce din cauza acțiunilor împotriva religiei ale celor fără de Dumnezeu, doar printre noi este păstrată comuniunea în Christos, de când Biserica a început să fie hărțuită prin chinuri ca expatrierea unor episcopi, depunerea unor preoți, intimidarea popoarelor, periclitarea credinței și stabilirea înțelesului doctrinei lui Christos după bunul plac și puterea omenească. Credința voastră intactă nu pretinde că ar fi ignorantă în privința acestor lucruri și nici nu profesează că le-ar putea tolera, în timp ce este conștientă de faptul că printr-un asentiment ipocrit s-ar pune pe sine în fața tribunalului conștiinței” (Hil., De Syn., 4).
“Am spus ceea ce cred eu însumi, conștient de faptul că ține de datoria mea ca soldat în slujba Bisericii, căreia îi aparțin în Christos, de a vă trimite prin aceste scrisori ca glasul conform Evangheliei al oficiului pe care îl dețin. Datoria voastră este să vă înțelegeți, să fiți prudenți și să vă străduiți să păstrați ceea ce sunteți până acum, cu credință de nezdruncinat, ceea ce păstrați cu conștiinciozitate religioasă în inimile voastre, și fie să păstrați în continuare ceea ce păstrați astăzi.” (Hil. De Syn., 92).
Următoarele cuvinte ale Sfântului Vasile cel Mare, cuvinte adresate episcopilor latini, pot fi aplicate într-o anumită măsură la situația celor care, în zilele noastre, solicită claritate doctrinară, inclusiv la situația celor patru cardinali: “Singura crimă care acum va atrage cu siguranță după sine o pedeapsă îngrozitoare este păstrarea cu conștiinciozitate a tradițiilor Părinților. Nu suntem atacați din cauza bogăției, sau a slavei, sau a vreunui bun lumesc. Suntem pe câmpul de luptă, pentru moștenirea noastră comună, pentru comoara credinței sigure pe care ne-au transmis-o Părinții. Jeliți împreună cu noi, toți cei care vă iubiți frații, faptul că celor pioși li se închide gura, în timp ce este dezlegată limba celor îndrăzneți și blasfemici, care proferează fărădelege împotriva lui Dumnezeu. Stâlpii și fundațiile adevărului sunt împrăștiate în toate direcțiile. În timp ce noi, cei ignorați pentru că suntem lipsiți de importanță, suntem privați de dreptul de a vorbi liber” (Ep., 243, 2.4).
Astăzi, episcopii și cardinalii care cer claritate și care încearcă să-și îndeplinească cu sfințenie și fidelitate datoria de a păstra interpretarea Revelației Divine care ne-a fost transmisă cu privire la sacramentele căsătoriei și Euharistiei, nu mai sunt exilați, așa cum s-a întâmplat cu episcopii niceeni în vremea crizei ariene. Astăzi, spre deosebire de perioada crizei ariene – după cum scria în 1973 Episcopul de Regensburg, Rudolf Graber – trimitearea în exil a episcopilor este înlocuită cu strategii menite să-i reducă la tăcere și să-i defăimeze (cf. Athanasius und die Kirche unserer Zeit, Abensberg 1973, p. 23).
În vremea crizei ariene, Sfântul Grigorie de Nazianz, un alt campion al credinței catolice, a descris într-un mod impresionant și caracteristic comportamentul majorității păstorilor Bisericii din acea perioadă. Glasul acestui mare Doctor al Bisericii ar trebui să fie un avertisment salutar pentru episcopii tuturor timpurilor: “Cu siguranță, păstorii au făcut lucruri prostești, căci, cu excepția câtorva – care, din cauza neînsemnatei lor importanțe, au fost trecuți cu vederea, sau care, datorită virtuților lor, au opus rezistență, și care, sub influența Sfântului Duh, au fost lăsați de sămânță și ca rădăcină pentru ca Israelul să răsară din nou și să renască – toți s-au dedat compromisurilor, cu singura diferență că unii au cedat mai devreme, iar alții mai târziu; unii au fost campioni și lideri ai impietății, în timp ce alții li s-au alăturat după începerea luptei, din cauza fricii, din egoism, din cauza lingușirilor sau – lucru mai scuzabil, din cauza propriei lor ignoranțe” (Orat. 21, 24).
Când, în anul 357, Papa Liberius a semnat așa-numita formulă de la Sirmium, prin care, în mod deliberat, a evitat noțiunea definită dogmatic de ”homo-ousios” și l-a excomunicat pe Sfântul Athanasie, pentru a ajunge la pace și înțelegere cu episcopii arieni și semi-arieni din Est, credincioșii catolici și câțiva episcopi, îndeosebi Sfântul Hilarie de Poitiers, au fost profund zdruncinați. Sfântul Hilarie a fost cel care le-a transmis episcopilor orientali scrisoarea Papei Liberius, prin care acesta le comunica acceptarea formulei de la Sirmium și excomunicarea Sfântului Athanasie. În profunda lui durere și dezamăgire, Sfântul Hilarie a adăugat la acea scrisoare, într-un fel de gest disperat, următoarea frază: “Anathema tibi a me dictum, praevaricator Liberi” (Anathemă ție, trădătorule Liberius), cf. Denzinger-Schönmetzer, n. 141. Papa Liberius dorea pace și liniște cu orice preț, chiar și cu prețul adevărului divin. În scrisoarea adresată episcopilor latini heterodocși Ursacius, Valens și Germinius, prin care le comunica acestora deciziile mai sus amintite, Papa Liberius scria că preferă pacea și înțelegerea, și nu martiriul (cf. Denzinger-Schönmetzer, n. 142).
Ce contrast dramatic între comportamentul Papei Liberius și următoarea convingere a Sfântului Hilarie de Poitiers: “Nu facem pace cu prețul adevărului, în sensul de a face compromisuri pentru ca să dobândim o reputație de toleranță. Facem pace, luptându-ne conform regulilor Sfântului Duh. Există pericolul de a ne alia pe furiș cu necredința, ascunsă în spatele frumosului nume ‘pace’” (Hil. Ad Cost., 2, 6, 2).
Fericitul John Henry Newman a comentat pe marginea acestor fapte tragice și neobișnuite cu înțelepciune și echilibru: “În timp ce este adevărat din punct de vedere istoric, nu este în niciun sens greșit din punct de vedere doctrinar, că un Papă, în calitate de doctor privat, și cu atât mai mult un episcop, când nu învață formal, poate greși, după cum constatăm că au greșit în secolul IV. Papa Liberius ar fi putut semna o formulă eusebiană la Sirmium, iar masa episcopilor din Rimini sau din altă parte ar fi putut, în ciuda acestei erori, să fie infailibili în deciziile lor ex cathedra” (Arienii din secolul IV, Londra, 1876, p. 465).
Cei patru cardinali, cu glasul lor profetic prin care solicită claritate doctrinară și pastorală, și-au făcut un mare merit în ochii propriei lor conștiințe și în ochii nenumăraților simpli credincioși catolici din ziua de astăzi, care sunt împinși la periferia eclesiastică din cauza fidelității lor față de învățătura lui Christos despre indisolubilitatea căsătoriei. Dar, mai presus de toate, cei patru cardinali și-au făcut un mare merit în ochii lui Christos. Mulțumită glasului lor curajos, numele lor vor străluci puternic la Judecata de pe urmă. Căci au ascultat de glasul conștiinței lor și ne reamintesc cuvintele Sfântului Paul: ”Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr” (2 Corinteni 13:18). Cu siguranță, criticii clericali ai celor patru cardinali nu vor găsi cu ușurință un răspuns la Judecata de pe urmă, prin care să-și justifice atacurile dure împotriva cauzei atât de juste, de nobile și de meritorii a acestor patru membri ai Sfântului Colegiu al Cardinalilor.
Următoarele cuvinte inspirate de Duhul Sfânt își păstrează valabilitatea profetică, mai ales având în vedere răspândirea confuziei doctrinare și practice în ceea ce privește sacramentul căsătoriei: “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor, și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!”
Fie ca toți cei care, în zilele noastre, își iau în serios jurământul de la Botez și promisiunile lor preoțești și episcopale, să primească de la Dumnezeu puterea și harul necesar pentru a repeta împreună cu Sfântul Hilarie următoarele cuvinte: “Fie să mă aflu întotdeauna în exil, doar de-a începe să fie predicat din nou adevărul!” (De Syn., 78). Le dorim din suflet această putere și acest har atât celor patru cardinali, cât și celor care îi critică.
+ Athanasius Schneider, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei Sfânta Maria din Astana
1. Aici, Episcopul Schneider face aluzie la recentul tweet al Părintelui Antonio Spadaro, un foarte apropiat colaborator al Papei Francisc: (n.t.) ↩︎
2. Această afirmație îi aparține noului Arhiepiscop de Newark și proaspăt creatului Cardinal Joseph Tobin (n.t.). ↩︎
3. Aceste acuzații le-au fost aduse celor patru cardinali de către Arhiepiscopul Romano-Catolic emerit de Syros, Santorini și Creta, Fragkiskos Papamanolis (n.t.). ↩︎
Dupa episcopul Athanasius Schneider, un alt episcop polonez, Jan Watroba, a facut o declaratie in care afirma ca actiunea celor 4 cardinali nu este „de reprosat” deoarece este „o expresie a implicarii si grijii de a da interpretarea corecta invataturilor lui Petru” – intr-un interviu pentru Agentia poloneza de stiri KAI. El a adaugat:
Informatii si mesaje 