Majoritatea preoților se confruntă cu ispita de a adăuga sau de a scoate cate ceva din Liturghia Bisericii, de a modifica regulile sau de a ignora total unele părți pe care ei le consideră inutile. Acesta este „abuzul liturgic”. Când preotul tratează Liturghia ca pe o distracție sau ceva obișnuit, întregul înțeles al Liturghiei este modificat și oamenii sunt serios scandalizați de aceasta.
„(Nu toate schimbările din liturghie) au fost întotdeauna și peste tot însoțite de explicația și cateheza necesare; ca urmare, în unele cazuri a apărut o neînțelegere a însăși naturii liturghiei, ceea ce a condus la abuzuri, polarizare și, uneori, chiar la scandal grav.”- Papa Ioan Paul al II-leaPrinderea de mâini în timpul rugăciunii ”Tatăl nostru”
Acest lucru este răspândit în unele țări. Din anumite motive, preotul cere oamenilor să se țină de mâna în timpul rugăciunii ”Tatăl nostru”, la liturghie. Gestul în sine pare inofensiv, totuși este o adăugare ilicită la liturghie. Publicația oficială a Congregației pentru Sacramente și Venerație Divină, Notitiae (11 [1975] 226), spune că practica „Trebuie să fie repudiată. . . este un gest liturgic introdus spontan, dar dintr-o inițiativă personală; nu se regăsește în reguli”. Și orice nu este în reguli este ilegal, pentru că „nicio persoană [..] nu poate adăuga [..] nimic la liturghie din propria sa autoritate” (ibid).
Mai mult, să numim o serie de modificări cunoscute; preotul nu poate invita niciodată membrii congregației să circule în jurul altarului sau să se țină de mâini în timpul Consacrării. Pozițiile prescrise pentru fiecare persoană trebuie păstrate: preotul trebuie să fie în altar, în timp ce credincioșii laici stau în afară, în strane (bănci, scaune).
Ignorarea prescrierilor din Rânduiala Liturghiei
Acesta este probabil cel mai frecvent dintre abuzurile liturgice. Un preot nu trebuie să se abată niciodată de la Rânduiala oficială, prescrisă, a Liturghiei; uneori mă întreb, ce ați mai putea adăuga la texte? Aceste rugăciuni și reguli sunt atât de bogate, atât de semnificative, atât de puternice.
În unele locuri, auziți preoți şi lectori care schimbă sau ignoră referințele masculine la Dumnezeu, în lecturi sau rugăciuni, ori folosesc traduceri neautorizate sau inexacte ale Scripturii la Liturghie. Schimbă cuvinte precum „jertfa mea și a voastră” în „jertfa noastră”. Sau uneori spun cu voce tare rugăciuni, care sunt menite să fie spuse în șoaptă atunci când preotul pregătește darurile pentru consacrare. Unii preoți invită congregația să se alăture în rugăciunile destinate numai preotului.
Un preot nu poate alege să îndepărteze sau să schimbe ritualurile penitenței. Există destule variante pe care le poate urma, dar ele trebuie să fie conform prescripției. De asemenea, el nu poate da o dezlegare generală care să înlocuiască spovedania individuală și reconcilierea. În timpul „semnului păcii”, care de altfel este opțional, un preot nu poate merge să schimbe salutări cu congregația. El trebuie să rămână la altar.
De fapt, am văzut un preot care a modificat „Gloria”, schimbând-o cu o versiune mai simplă și mai scurtă pe care congregația părea deja că a memorat-o. Cu toate astea, acest lucru este greșit. Instrucțiunea Generală a Misalului Roman (GIRM) spune: Gloria este un imn foarte vechi și venerabil, în care Biserica, adunată în Duhul Sfânt, Îi glorifică și Îi imploră pe Dumnezeu Tatăl și Mielul. Textul acestui imn nu poate fi înlocuit de nici un alt text. Gloria este intonată de către preot sau, dacă este cazul, de un cantor sau de cor; dar este cântat fie de toți împreună, fie de către popor alternativ cu corul sau numai de cor. Dacă nu este cântat, trebuie să fie recitat fie de toți împreună, fie de două părți ale congregației care răspund una celeilalte – 53.
În unele cazuri, vedeți preoți purtând albastru în timpul sărbătorilor mariane sau folosind o variantă de pâine neautorizată în timpul Liturghiei copiilor.
Acestea sunt toate ilegale și Îl ofensează pe Dumnezeu și Biserica Sa. Astfel de abateri îi privează și pe credincioși de experiența liturgică autentică.
„Reglementarea Sfintei Liturghii depinde numai de autoritatea Bisericii, adică de Scaunul Apostolic și, conform legilor, de episcop. De aceea nici o altă persoană, chiar dacă este preot, nu poate adăuga, îndepărta sau schimba nimic din Liturgie din propria autoritate” – Constituția despre Liturghia Sacră, 22.
Întreruperea Liturghiei
Nimeni nu are dreptul să întrerupă Liturghia: nici preotul, nici credincioșii. Este permis ca preotul sau catehetul lector să facă anunțuri generale înainte de finalul Liturghiei, dar nici un preot nu poate opri Liturghia pentru alte activități, piese, recitaluri sau divertisment, ”dans liturgic” (cuvântul „liturgic” nu este magic, el nu poate legaliza orice lucru ilicit), preotul nu poate să oprească Liturghia ca să dea rapoarte financiare sau să găzduiască colectări de fonduri.
„În plus, preoții nu trebuie să neglijeze să se asigure, cu prudență și în mod caritabil, că în slujbele liturgice și mai ales în celebrarea Liturghiei și administrarea sacramentelor și sacramentaliilor, egalitatea între credincioși este evidentă și că orice sugestie legată de a face bani este evitată” – Inter Oecumenici, Congregația Sacră a Riturilor,
Omiterea – omiliei / predicii
În timp ce preotul poate alege să omită omilia (predica) în zilele lucrătoare, el trebuie să țină predici în zilele de sărbătoare și în fiecare duminică. De asemenea, el trebuie să spună predica de la altar.
„Trebuie să existe o predică în zilele de duminică și în zilele de sărbătoare la toate liturghiile care sunt sărbătorite cu participarea unei congregații; aceasta nu poate fi omisă fără un motiv serios. Este recomandat și în alte zile, mai ales în zilele de lucru ale Adventului, Postului Mare și Paștelui, precum și în alte zile și ocazii festive când oamenii vin la biserică în număr mai mare.” GIRM 66
Nimeni dintre cei care nu sunt diaconi, preoți sau episcopi nu poate să spună predica, dacă nu face parte dintr-un grup care a obținut dispensă pentru a vorbi.
Impunerea anumitor poziții sau comportamente
Există parohii în care băncile sunt construite fără loc pentru îngenuncheat pentru a descuraja oamenii să îngenuncheze în timpul Liturghiei. În unele cazuri, li se spune, de fapt, oamenilor să stea în picioare când încearcă să îngenuncheze. Îngenuncherea înseamnă a-L onora pe Cristos, care este cu adevărat prezent la Liturghie. Nici un preot sau persoană de ordine nu are dreptul să impună postura, numai Biserica poate. Toată lumea la liturghie ar trebui să fie la fel: în a ședea, a sta în picioare și în genunchi. Cu excepția cazului în care cineva este bolnav, participarea la liturghie înseamnă aderarea la congregație în rugăciuni, gesturi și poziții prescrise. Credința ar trebui să fie ținută în inimă și exprimată și în exterior: aderarea la Biserică înseamnă exprimarea acestei credințe și fiecare are dreptul să facă acest lucru. Trebuie să vă închinați la auzul cuvintelor „prin puterea Duhului Sfânt” în timpul Crezului, vi se cere să vă plecați când treceți pe lângă Euharistie sau intrați într-o Biserică în care Isus este prezent. Parohiei nu i se permite să ascundă Euharistia, ci ar trebui: „Plasată într-o parte a bisericii, care este proeminentă, vizibilă, decorată frumos și potrivită pentru rugăciune”. (CIC 938).
Primirea Euharistiei
Nimeni nu are voie să schimbe modul de primire a Euharistiei. Există câteva țări în care Euharistia poate fi primită în mână. Chiar dacă această practică este dezaprobată și asta pe bună dreptate, totuși ea este permisă în unele țări. Cu toate acestea, legea universală a Bisericii nu permite acest lucru. În aceste țări, oamenii au, de asemenea, dreptul de a alege să primească Euharistia în gură. Potirul nu poate fi lăsat pentru a fi ridicat de oameni pentru a bea din el și nici nu li se permite acestora să înmoaie ostia în potir. Preotul trebuie să distribuie atât trupul cât și sângele lui Cristos. Fiecare persoană primește potirul de la preot și bea, sau primește doar ostia.
Preotul nu poate să șadă și să permită nici chiar slujitorilor euharistiei să distribuie comuniunea, iar asta să devină un obicei.
„Aceste aspecte încurajatoare și pozitive nu pot suprima îngrijorarea cu privire la diversele și frecventele abuzuri care au fost raportate din diferite părți ale lumii catolice: confuzia rolurilor, mai ales în ceea ce privește slujirea preoțească și rolul laicilor (recitarea comună nediscriminată a rugăciunii euharistice, predici spuse de laici, laici care distribuie Împărtășania în timp ce preoții se abțin să facă acest lucru); o pierdere din ce în ce mai mare a sensului sacrului (abandonarea veșmintelor liturgice, Euharistia celebrată în afara bisericii fără o nevoie reală, lipsă de reverență și respect față de Preasfântul Sacrament etc.); neînțelegerea caracterului eclezial al Liturghiei (folosirea textelor private, proliferarea rugăciunilor euharistice neaprobate, manipularea textelor liturgice în scopuri sociale și politice). În aceste cazuri, ne confruntăm cu o adevărată falsificare a liturghiei catolice: „Unul care oferă închinare lui Dumnezeu, în numele Bisericii, într-un mod contrar cu ceea ce este stabilit de Biserică cu autoritatea dată de Dumnezeu și care este obișnuit în Biserică, este vinovat de falsificare”. – DONUM INAESTIMABIL [7]
https://thecatholicsoul.com/did-you-know-it-is-illicit-to-hold-hands-during-the-our-father-common-liturgical-abuses/ |
Informatii si mesaje 